Juventus Slatina, victorie ce o menţine în obiectiv

Situată pe locul secund, la patru puncte de AS Milcov, însă având un joc mai puţin disputat, Juventus Slatina s-a impus, scor 3-0, în confruntarea de pe teren propriu cu Avântul Coteana, formaţie situată în zona inferioară a clasamentului.

Gruparea aflată sub comanda lui Valentin Turiac a obţinut cele trei puncte puse în joc, la capătul unei partide pe care a dominat-o. Omul meciului a fost Romulus Matei, care a reuşit hattrick-ul.

 

În aceste condiţii, lupta pentru accederea la barajul de promovare se va da în continuare cu AS Milcov. Cele două formaţii se vor întâlni în meciul direct pe data de 10 mai, în cadrul unei etape intermediare.

Juventus Slatina: Radu Petre, Ştefan Neacşu, Petrişor Marin, Mircea Şcheau, Iulian Cosma, Mihai Stancu, Dan Şerb, Octavian Şaptelei, Romulus Matei, Valentin Oprea, Andre Vasilescu (min. 40 Cosmin Marin).