Junioarele I de la CSS Caracal, victorie cu Energetic Râmnicu Vâlcea

Având în componenţă multe junioare II, echipa de handbal de la CSS Caracal, pregătită de Larisa Olteanu, a fost înscrisă în Campionatul Naţional de Junioare I. Deşi mai mici de vârstă decât celelalte competitoare, caracalencele au obţinut o victorie importantă cu Energetic Râmnicu Vâlcea, scor 23-20.

Echipa de handbal de la CSS Caracal, înscrisă în competiţia rezervată junioarelor I, a obţinut, în weekend, prima victorie din acest debut de sezon.

Handbalistele aflate sub comanda Larisei Olteanu s-au impus, după un joc aprig disputat, pe teren propriu, în confruntarea cu Energetic Râmnicu Vâlcea, formaţie aflată pe locul secund în clasamentul seriei, scor 23-20.

„Echipa este formată în mare parte din junioare II, însă am încredere că vom reuşi să mergem la turneul semifinal. După aceea vom încerca să ne mai reorientăm, să mai aducem câteva jucătoare”,
a precizat Larisa Olteanu, antrenorul echipei de junioare I de la CSS Caracal.

Seria la nivel de junioare I este dominată de echipa LPS Slatina, pregătită de Victor Dăbuleanu, care este lider cu maximum de puncte acumulate.