Judecătorul Arabelea, desemnat preşedinte al BEJ

Judecătorul Fănel Fănel Gabriel Arabelea, din cadrul Secţiei a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, a fost desemnat, joi, prin tragere la sorţi, preşedinte al Biroului Electora Judeţean (BEJ) Olt pentru alegerile prezidenţiale.

De asemenea, au fost traşi la sorţi şi   judecătorul Claudia Iancu de la Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, care va fi locţiilotr, dar şi Luminiţa Busuioc de la Secţia I Civilă, care va fi membru în BEJ.

Primul tur al alegerilor prezidențiale are loc pe 10 noiembrie, iar al doilea pe 24 noiembrie. De asemenea, cetățenii români din străinătate pot vota, în primul tur al prezidențialelor, în zilele de 8, 9 și 10 noiembrie, iar în al doilea tur pe 22, 23 și 24 noiembrie.