Jucătorii grupării CSM Slatina vor efectua, la o zi după reunire, vizita medicală

Nou-promovată în Liga a III-a, CSM Slatina va susţine, la o zi după reunirea lotului, vizita medicală. Astfel, după primul antrenament al verii, programat pe 8 iulie, lotul aflat sub comanda lui Bobi Verdeş va susţine testele medicale în vederea obţinerii avizului obligatoriu.

Echipa de fotbal CSM Slatina va da, luni, startul pregătirilor pentru Liga a III-a. Pe 9 şi 10 iulie, lotul aflat sub comanda lui Bobi Verdeş va susţine vizita medicală la un cabinet privat din oraş, la medicul Liviu Petrescu. 

Slătinenii vor susţine în această vară şi o serie de meciuri amicale în vederea pregătirii sezonului din Liga a III-a, care va începe pe 24 august. Primul meci oficial va fi, însă, în Cupa României, pe 31 iulie.

Oficialii grupării slătinene continuă, în această perioadă, negocierile pentru întărirea lotului. Până în acest moment au fost perfectate înţelegeri cu atacantul Alexandru Capătă, fundaşul central George Cotigă şi portarul Nicuşor Grecu.