ITM Olt, campanie în rândul elevilor din clasele terminale

ITM Olt va desfăşura o acţiune de informare şi conştientizare a elevilor din învăţământul liceal şi profesional cu privire la noţiunile legislative de sănătate şi securitate în muncă.

Începând cu trimestrul II al anului 2020, Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt, în calitate de organizator, va desfășura o acţiune de informare și conștientizare a elevilor din învațământul liceal și profesional, potențiali lucrători începând cu anul 2020-2021, privind noțiuni legislative de securitate și sănătate în muncă și legislația muncii, necesare atunci când intră pe piața forței de muncă

Fiind nou-veniți în câmpul muncii, tinerilor le lipsește experiența și, adesea, maturitatea psihologică. Este posibil ca ei să nu acorde importanța cuvenită riscurilor cu care se confruntă.

Printre factorii care îi expun pe tineri unor riscuri mari sunt nivelul insuficient de competențe și de formare, necunoașterea drepturilor proprii și a obligațiilor angajatorului, insuficientă încredere pentru a semnala eventualele probleme şi nerecunoașterea de către angajatori a protecției suplimentare de care au nevoie lucrătorii tineri.

Concursul județean „Ştiu şi aplic - Securitatea şi sănătatea în muncă se dobândeşte de pe băncile şcolii” se va organiza de Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt și o serie de licee cu profil tehnologic sau real din județ, cu scopul promovării în rândul elevilor a culturii de securitate și sănătate în muncă, precum si pentru a conștientiza efectele benefice ale comportamentului preventiv în mediul de muncă.