Italia va redeschide două aeroporturi pentru zborurile de pasageri

După aproape două luni, Italia va redeschide, începând din data de 4 mai, două aeroporturi pentru zborurile de pasageri. Este vorba de Aeroportul Ciampino de la Roma şi Peretola de la Florenţa. Anunțul a fost făcut de către ministrul transporturilor din Italia.

După măsurile de izolare luate de oficialii italieni din cauza pandemiei, acum autoritățile italiene au anunțat că va urma o relaxare treptată a restricţiilor. Acest lucru va determina o reluare graduală a zborurilor, între celelalte aeroporturi din peninsulă.

Aeroportul Ciampino este utilizat în mare parte de Ryanair și alți transportatori low-cost, în timp ce Peretola este cel de-al doilea aeroport din Toscana, după Pisa. Cele două aeroporturi au fost închise din 13 martie, după ce majoritatea companiilor aeriene au suspendat zborurile către Italia, din cauza crizei cauzate de noul coronavirus.

Italia va trece în „faza a doua” a blocajului său de aproape două luni începând cu 4 mai, când vor rămâne multe restricții, dar este de așteptat ca mai mulți oameni să se întoarcă la muncă.

sursa: românia24.ro