Ionuţ Ivan, despre bugetul pe anul 2021: Investiţiile şi dezvoltarea comunităţilor rurale nu se află pe agenda actualei coaliţii de guvernare

Prezent la întâlnirea Asociaţiei Comunelor din România (ACoR) desfăşurată, vineri, la Slatina, vicepreşedintele CJ Olt, Ionuţ Ivan, a vorbit despre faptul că în bugetul propus de Guvern lipsesc investiţiile pentru mediul rural.

Oficialul forului judeţean şi-a asumat iniţierea de demersuri pentru ca investiţiile privind dezvoltarea comunităţilor rurale să-şi găsească, până la urmă, finanţarea.

„Văd aceste întâlniri ca pe un prilej în urma căruia putem afla despre problemele cu care vă confruntaţi dumneavoastră. Ne aflăm într-o perioadă destul de dificilă, observăm că investiţiile şi dezvoltarea comunităţilor rurale nu se află pe agenda actualei coaliţii de guvernare. Împreună cu colegii noştri parlamentari de Olt, în perioada următoare, vom încerca să facem în aşa fel încât să punem în aplicare măcar o parte dintre proiectele dumneavoastră, care au ca obiectiv dezvoltarea întregii comunităţi din judeţ”, a declarat Ivan.