Ionela Goran: „Am încredere în doamna Bora, a făcut lucruri foarte bune pe unde a fost”

Sosită în această vară la Slatina, centrul Ionela Goran este una dintre cele mai experimentate handbaliste ale CSM-ului. Sportiva spune că unul dintre motivele pentru care a ales echipa nou promovată este antrenorul Victorina Bora.

Ionela Goran vine la Slatina după două sezoane petrecute în Liga Naţională, la Măgura Cisnădie, cu gândul îndeplinirii obiectivului, menţinerea în primul eşalon handbalistic.

„Sper ca experinţa mea să îşi pună amprenta în tot ce vom realiza în acest an competiţional şi să reuşim să ne îndeplinim obiectivul. Asta cred că va fi cea mai mare bucurie la sfârşitul campionatului. O cunosc foarte bine pe doamna Bora, nu am lucrat împreună, dar ne-am întâlnit ca adversare atât ca jucătoare, cât şi din postura dumneaei de antrenor. Am încredere, ştiu că a făcut lucruri foarte bune pe unde a fost şi asta m-a determinat şi iau decizia de a veni la Slatina”, a declarat Ionela Goran, în cadrul conferinţei de presă organizate de CSM Slatina.

Experimentata jucătoare are numeroase meciuri pe prima scenă a handbalului, în decursul carierei evoluând pentru Rapid Bucureşti, HCM Buzău, Oltchim Ramnicu Vâlcea, U. Cluj, SCM Craiova sau Măgura Cisnădie.

Alte patru handbaliste noi au fost aduse la CSM Slatina în această vară, toate jucătoare ce au evoluat în Prima Ligă. Adina Cârligeanu, inter dreapta - centru, care vine de la Zalău, Sonia Seraficeanu, extremă dreapta, de la U. Cluj, Alexandra Andrei, interg stanga, de la SCM Craiova şi Daniela Vălean, portar, de la HCM Râmnicu Vâlcea, sunt celelalte achiziţii.

Tot în această pauză competiţională, CSM Slatina s-a despărţit de două handbaliste, portăriţa Ramona Dumitrache şi pivotul Cristina Cojocaru.