FC OLT Slatina

2010-08-05, 20:58:01

Ion Pârvulescu: „Am fost unul dintre cei mai cinstiţi hoţi din fotbal“

A început să antreneze la doar 24 de ani, după ce o accidentare i-a stopat ascensiunea ca jucător. A fost creatorul unei generaţii de excepţie a fotbalului slătinean, nume ca Luţu, Dănciulescu, Claudiu Niculescu, Augustin Chiriţă fiind cunoscute de suporterii din întreaga ţară. La 70 de ani a acceptat oferta de a fi director tehnic la nou-înfiinţata FC Piatra Olt, echipă alături de care speră să obţină rezultate dintre cele mai bune.

„M-am născut pe 8 martie 1940, la Făgăraş. Mai târziu, când eram în învăţământ, doamnele de la şcoală se uitau mirate când plecam încărcat cu daruri acasă şi mă întrebau: «Domn’ profesor, aţi primit cadouri de Ziua Femeii?». Mama n-a vrut să mă facă mai devreme sau să mai aştepte măcar o zi“, îşi începe povestea Ion Pârvulescu. Spune că i-a plăcut sportul de mic, iar în ciuda faptului că părinţii săi nu erau de acord, a continuat să joace fotbal. Dacă la şapte ani bătea mingea pe maidanele din Caracal, la 13 a fost legitimat de echipa locală Răsăritul, pentru ca la 15 ani să-şi facă debutul în Campionatul Regiunii Oltenia. „M-a văzut un antrenor în curtea Liceului «Ioniţă Asan». Am ajuns la Răsăritul Caracal, dar ai mei nu voiau să mă mai duc la fotbal. Se gândeau că o să devin medic. Le-am zis că dacă nu mă lasă, nici nu mai învăţ. Au venit profesorii acasă să le spună că am început să iau note proaste şi n-au avut ce să-mi facă. Nu regret că am ales fotbalul. Acum poate eram un doctor pe undeva la ţară, dar aşa cred că am făcut mai mult“, spune profesorul, care îşi aminteşte şi meciul său de debut. „Ca valoare, Campionatul Regiunii Oltenia era ca Divizia B de azi. Jucau formaţii precum Târgu Jiu, Drobeta Turnu Severin, Electroputere Craiova, Dunărea Calafat, Electro Rapid Craiova. Şansa a fost ca vârful să se accidenteze. Am debutat într-un meci cu Flacăra, la Craiova, pe stadionul Tineretului. Am câştigat cu 4-0 şi am dat trei goluri. La 17 ani m-au văzut cei de la Şoimii Sibiu şi m-au chemat acolo. Le-am promis că mă duc la ei, dar, fiind în clasa a 11-a, pe atunci ultima de liceu, am renunţat”.

 

Dinamo a rămas un vis

 

Deşi în timpul liceului s-a pregătit pentru medicină, a ajuns la Institutul de Cultură Fizică Bucureşti. La 21 de ani a avut oportunitatea de a îmbrăca tricoul echipei Dinamo, pe care a ratat-o însă din cauza unei accidentări. „Se formase un curent atunci să dai la medicină, dar tata m-a convins să merg la educaţie fizică, pentru că dacă n-aş fi luat, pierdeam ani mulţi cu armata. Am intrat la Facultatea de Ştiinţe Bucureşti, unde am fost coleg cu Dan Spătaru. M-au luat la Dinamo Obor, satelitul lui Dinamo, cu Titi Teaşcă antrenor. Crăiniceanu, care mă ştia şi de la lotul naţional de juniori, m-a chemat la echipa mare. Pe 13 aprilie am jucat un meci cu Farul Constanţa, iar pe 14 trebuia să mă prezint la Dinamo. Deşi eu ţineam cu Steaua. Nu cred în numărul 13, dar în acea partidă fără miză, pe care o trântiseră să câştige ăia, a intrat unu tare şi mi-a spart rotula. Era acelaşi picior la care suferisem o accidentare în timpul facultăţii, iar pentru recuperare am stat şase luni. Am pierdut această şansă… Aveam 21 de ani şi am pierdut trenul cel mare”.


Descoperitorul de talente

 

După ce a mai jucat fotbal la Răsăritul Caracal, şi-a început cariera de antrenor la doar 24 de ani. A promovat în Divizia C cu formaţiile FC Caracal (1970), Voinţa Caracal (1974), Rapid Piatra Olt (1975), Laminorul Roman (1976), iar cu Răsăritul Caracal în eşalonul secund (1979). Anul 1984 a reprezentat începutul muncii alături de o generaţie remarcabilă, nume ca Ionuţ Luţu, Ionel Dănciulescu, Claudiu Niculescu sau Augustin Chiriţă fiind cunoscute de iubitorii fotbalului din întreaga ţară. „Eram un antrenor bun de gură, aşa mă ştiau şi la Federaţie. Când m-am dus odată acolo, ziceau: «Vedeţi că vine nebunu’ ăla de la Caracal». Eram profesor şi n-aveam nici o obligaţie faţă de nimeni. Când am promovat, ştiu că nici nu luam salariu de la echipă. Zilele trecute, chiar am găsit un articol de ziar din acea vreme. Mai pierdusem un tren când mi s-a propus să mă duc la Craiova, da’ am cerut să merg la Caracal, pentru a fi profesor. Aici i-am format pe Dumitru Marcu, Mincioagă, Neagu. În 80’ m-am mutat la Slatina, iar în 84’ am început să lucrez cu adevărata mea promoţie de excepţie: Dănciulescu, Niculescu, Luţu, Raţ, Augustin Chiriţă, Craioveanu, Mircea Voicu, Romeo Stancu”, îşi aminteşte Pârvulescu, profesorul dând şi o formulă de echipă pentru Liga I: David – Cosmin Stanciu, Ovidiu Burcă, Gorgonaru, Raţ – Mircea Voicu, Augustin Chiriţă, Luţu, Craioveanu – Dănciulescu, Niculescu. „Cu aceşti fotbalişti, Slatina ar fi ţinut uşor o formaţie în Divizia A”.

 

„Am făcut meseria asta cu mult bun simţ”

 

La 70 de ani, spune că sprijinul familiei a fost determinant pentru reuşitele sale în plan sportiv. „Fire introvertită, soţia mea a înţeles că îmi place sportul şi m-a susţinut. Ea a crescut copiii. I-am dezavantajat într-un fel, însă datorită ei am avut o atmosferă bună în familie. Nu regret că am ales meseria asta, pe care am făcut-o cu multă dragoste şi mult bun simţ. Niciodată nu am ridicat pretenţii mari când m-am dus la o echipă… În această lume a fotbalului, toţi sunt hoţi, dar eu am fost printre cei mai cinstiţi hoţi din fotbal. Acum, la vârsta asta, îmi ziceam: «Nea Ioane, gata, ai făcut destule, e timpul să te laşi…». A venit însă această ofertă de la Piatra Olt, unde mi-am dat seama că se vor rezultate şi lucrez cu un antrenor cu care am multe lucruri în comun… N-am putut
s-o refuz...”, a încheiat Ion Pârvulescu.
 

Comentarii

Redacţia

2010-08-05 20:58:01

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro