Înscrierile la Titularizare, suspendate

Înscrierile la examenul de Titularizare au fost suspendate, în urma emiterii unui ordin de către Ministerul Educaţiei, deoarece pe perioada stării de alertă sunt suspendate concursurile pe posturi, în instituţiile statului.

Potrivit unui comunicat, Ministerul Educației și Cercetării, pentru respectarea cadrului legal în vigoare, a emis Ordinul pentru suspendarea organizării și desfășurării unor activități prevăzute în anexa nr. 19 la Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021, aprobată prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr.5.259/2019, cu modificările și completările ulterioare.

„Precizăm faptul că imediat după încetarea stării de alertă, Ministerul Educației și Cercetării va dispune reluarea acestor activități,  care se vor realiza conform unui calendar aprobat prin ordin al ministrului educației și cercetării”, se arată în comunicatul citat.