În ce comisii activează deputaţii şi senatorii PSD Olt

Deputaţii şi senatorii PSD de Olt ştiu deja în ce comisii de specialitate ale Parlamentului vor activa în următorii patru ani.

Astfel, secretarul general al PSD Paul Stănescu va activa în Comisia de Agricultură din camera superioară a Parlamentului. Senatoare Siminica Mirea, în schimb, va activa în Comisia de apărare, ordine publică și siguranță națională şi în Comisia economică, industrii și servicii. Totodată, aceasta a fost aleasă în funcţia de chestor al Senatului şi este şi membru în Biroul Permanent.

În ceea ce îi priveşte pe deputaţi, Adrian Chesnoiu şi Cătălin Grecu fac parte din Comisia de Agricultură, iar fostul viceprimar din Caracal a fost ales în funcţia de preşedinte al acesteia.

Aflat la al doilea mandat, Marius Iancu va activa tot în Comisia economică, alături de noul deputat Florin Barbu.

Emil Albotă face parte din Comisia de Transporturi din Camera Deputaţilor.