Ilie Năstase, despre succesul Simonei Halep: Cele şapte victorii ale Mariei Şarapova nu mai contează

Fostul mare tenismen Ilie Năstase a declarat, miercuri, după prima victorie a Simonei Halep în faţa Mariei Şarapova, că înfrângerile suferite în trecut nu mai contează şi a precizat că rusoaica nu va mai ajunge să joace o finală de turneu de Grand Slam.

„Cele şapte victorii ale Mariei Şarapova nu mai contează. Acelea au fost, oricum, pe muchie de cuţit, s-au decis la un punct sau două, fiecare meci a fost echilibrat. Şi în finala de la Roland Garros (n.r. - din 2014) şi acum la US Open (n.r. - în primul tur al ediţiei din 2017), la fel. Nu ştiu dacă o încălzeşte pe ea această victorie obţinută împotriva Mariei, pentru că, după părerea mea, Şarapova nu va mai ajunge niciodată într-o finală de Grand Slam. Poate fi, e adevărat, o descătuşare împotriva unei jucătoare. Dar ea trebuie să ducă alte lupte cu Garbine Muguruza şi Karolina Pliskova”, a declarat Ilie Năstase pentru ProSport.

Simona Halep, cap de serie numărul 2 şi locul 2 mondial, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului WTA Premier Mandatory de la Beijing (China), după ce a învins-o pe Maria Şarapova, numărul 104 mondial, scor 6-2, 6-2.

A fost prima victorie a Simonei Halep (26 de ani) în faţa rusoaicei. Maria Şarapova (30 de ani) câştigase primele şapte meciuri directe.

Sursa: Mediafax