HOTĂRÂRE Ref. la aprobare regulament privind constatarea contravențiilor si aplicarea sancțiunilor contravenționale în activitatea de gospodarire comunală, mediu si menținerea ordinii si liniștii publice pentru orașul Corabia

HOTĂRÂRE
Ref. la aprobare regulament  privind constatarea  contravențiilor si aplicarea sancțiunilor contravenționale în activitatea de gospodarire comunală, mediu si menținerea ordinii si liniștii publice pentru orașul Corabia

                   Consiliul Local al orașului Corabia, județul Olt, având în vedere:
-    Proiectul de hotărâre nr. 8842/12.06.2018 inițiat de primarul orașului
Corabia;
-    Raportul nr. 9020/15.06.2018 al Serviciului Urbanism;
-    Art.12 din Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fara
stapan sau abandonate pe terenuri apartinand domeniului public sau privat al statului ori al unitatilor administrativ-teritoriale, cu modificările şi completările
                   ulterioare;
                   -  Art. 24 din Ordonanţa Guvernului  nr. 21/2002 privind gospodărirea
                   localităţilor urbane şi rurale, cu modificările şi completările ulterioare;           
                   -  Art. 2 (2) şi ale art. 8 (2) lit. d din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind  
                   regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare;
-  Art. 2 (13) – (27) din  Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de
încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată(4);
                   -  Art. 56 din  Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea                   
                   asociațiilor de proprietary, cu modificările și completările ulterioare;
                   -  Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică,  
                   republicată;
                   -   Art. 36  (2) lit. c și d, (6), lit. a, pct. 7,  (9) din Legea nr.215/2001, republicata,  
                   cu modificarile si completările ulterioare;
-    Avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local;
În temeiul art. 45 (1) și 115 (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administrația
publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:

                   Art. 1. – Se aprobă regulamentul  privind constatarea  contravențiilor si
aplicarea sancțiunilor contravenționale în activitatea de gospodarire comunală, mediu si
menținerea ordinii si liniștii publice pentru orașul Corabia, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
                   Art. 2.  – Orice alte hotărâri contrare își încetează aplicabilitatea.
                   Art. 3.  -  Prezenta hotărâre se va comunica Primarului orașului Corabia, Serviciului Urbanism și Prefectului Județului Olt.  
                        
                        PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,              CONTRASEMNEAZĂ:
                     DRAGOȘ CRISTIAN MUȘUROI                    SECRETAR,
                                                                                           TĂNȚICA DOSPINOIU

                     NR. 75/20.07.2018          
                     Prezenta hotărâre a fost adoptată astfel:
                        - voturi pentru      17
                        - voturi contra        0
                        - abtineri                 0

REGULAMENT
Privind constatarea  contravențiilor si aplicarea sancțiunilor contravenționale in activitatea de gospodarire comunală, mediu si menținerea ordinii si liniștii publice pentru orașul Corabia

Art.1
1).Activităţile edilitar-gospodăreşti reprezintă ansamblul acţiunilor de utilitate şi interes local, desfăşurate din iniţiativa şi sub organizarea autorităţilor administraţiei publice locale, prin care se asigură buna gospodărire, păstrarea curăţeniei, respectarea normelor de igienă, precum şi înfrumuseţarea localităţii.
2).Organizarea, derularea şi participarea la activităţile edilitar-gospodăreşti constituie o obligaţie permanentă a consiliului local şi a primarului, a agenţilor economici, cu sau fără personalitate juridică, precum şi a cetăţenilor.
3). Consiliul local, precum şi primarul răspund de organizarea, conducerea, îndrumarea, coordonarea şi controlul întregii activităţi de gospodărire şi înfrumuseţare a localităţilor, de păstrarea ordinii şi curăţeniei în oraş, precum si respectarea ordinii si linistii publice.
4).În îndeplinirea atribuţiilor ce le revin potrivit legii,consiliul local, precum şi primarul, vor adopta şi vor dispune măsurile ce se impun pentru asigurarea participării cetăţenilor, a instituţiilor publice şi agenţilor economici, cu sau fără personalitate juridică, la realizarea acţiunilor de înfăptuire şi păstrare a curăţeniei în interiorul localităţilor, la efectuarea la timp a activităţilor gospodăreşti si a celor pentru pastrarea ordinii si linistii publice.

Art.2
    Instituţiilor publice, agenţilor economici şi celorlalte persoane juridice le revin următoarele obligaţii (Ordonanta nr.21/2002):
a)să întreţină în stare corespunzătoare imobilele în care îşi desfăşoară activitatea, prin efectuarea lucrărilor de reparaţii, amenajări şi a altor lucrări specifice;
b)să asigure repararea, spălarea geamurilor şi a vitrinelor, înlocuirea celor sparte, întreţinerea firmelor şi a faţadelor imobilelor în care îşi desfăşoară activitatea, inclusiv spălarea, curăţarea şi zugrăvirea periodică a acestora;
c)să asigure curăţenia la locurile de depozitare a materialelor în curţile interioare şi pe celelalte terenuri pe care le deţin, precum şi pe căile de acces;
d)să asigure igiena în imobilele şi incintele deţinute sub orice formă, prin activităţi de curăţare, dezinsecţie şi deratizare;
e)să depoziteze corespunzător reziduurile menajere, industriale, agricole, precum şi materialele refolosibile; abandonarea deseurilor sau eliminarea deseurilor in afara spatiilor autorizate in acest scop este interzisa (legea 211/2011).
f)să efectueze şi să menţină curăţenia trotuarelor, a părţii carosabile a străzii sau a drumului, a locurilor de parcare pe care le folosesc şi să îndepărteze zăpada şi gheaţa de pe trotuarele din dreptul imobilelor şi incintelor în care îşi desfăşoară activitatea, potrivit normelor stabilite de consiliile locale;
g)să respecte măsurile stabilite de consiliile locale şi judeţene pentru asigurarea igienei publice şi curăţeniei în localităţi;
h)să asigure curăţarea mijloacelor de transport şi a utilajelor la intrarea acestora pe drumurile publice.
Art.3
     Cetăţenilor le revin următoarele obligaţii (Ordonanta nr.21/2002):
 a)întreţinerea şi curăţenia locuinţelor pe care le deţin în proprietate sau cu chirie, a anexelor gospodăreşti, a curţilor şi împrejmuirilor acestora;
b)curăţarea faţadelor locuinţelor şi a altor construcţii amplasate la frontul străzii, tencuirea şi zugrăvirea periodică a acestora, potrivit măsurilor stabilite de consiliile locale;
c)finalizarea construcţiilor începute, pe baza autorizaţiilor eliberate de primari, în condiţiile şi în termenele stabilite de acestea;
d)repararea şi întreţinerea instalaţiilor aferente imobilelor;
e)menţinerea curăţeniei pe trotuare, pe partea carosabilă a străzii sau a drumului, pe porţiunea din dreptul gospodăriei şi a locurilor de parcare pe care le folosesc; f)îndepărtarea zăpezii şi a gheţii de pe trotuarele din dreptul imobilelor în care locuiesc sau pe care le folosesc în alte scopuri;
g)păstrarea curăţeniei pe arterele de circulaţie, în pieţe, târguri şi oboare, în parcuri, locuri de joacă pentru copii şi în alte locuri publice;
 h)respectarea măsurilor stabilite de consiliul local pentru asigurarea igienei publice şi a curăţeniei în localitate;
 i)depozitarea reziduurilor menajere şi a gunoaielor numai în locurile special amenajate de autorităţile administraţiei publice locale; abandonarea deseurilor sau eliminarea deseurilor in afara spatiilor autorizate in acest scop este interzisa (legea 211/2011).
j)curăţarea mijloacelor de transport la intrarea acestora pe drumurile publice.

Art.4
    Constituie contravenţii în domeniul administrării domeniului public, întreținerii spațiilor publice, a terenurilor și a clădirilor publice și private faptele săvârşite de agenţii economici, instituţiile publice, alte persoane juridice sau persoanele fizice şi se sancţionează cu amendă, după cum urmează :     
 a) Neîntreţinerea în stare corespunzătoare a curăţeniei şi igienei în clădiri, locuinţe, anexe gospodăreşti, curţi, grădini, spaţii publice în jurul imobilelor aflate în administrarea proprietarilor/locatarilor, persoane fizice sau juridice, se sancţionează cu amendă de la 200 la 500 lei pentru persoanele fizice şi de la 500 la 1.000 lei pentru persoanele juridice;     
 b) Ocuparea abuzivă a terenurilor publice ori schimbarea destinaţiei iniţiale a acestora, se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei;     
 c) Nerefacerea în termenul stabilit de autorităţile competente  a distrugerilor de orice fel, inclusiv în urma unor accidente de circulaţie, a tuturor amenajărilor de pe domeniul public de genul: plantaţii, stâlpi de orice fel, mobilier urban, borduri, împrejmuiri, etc., se sancţionează cu amendă de la 500 la 1.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 1.000 la 2.500 lei pentru persoanele juridice;   Pentru pagubele cauzate, contravenienţii vor achita şi despăgubiri egale cu valoarea de refacere a bunului distrus sau degradat.      
d) Neîntreţinerea în stare corespunzătoare a imobilelor deţinute cu orice titlu,împrejmuirilor, reparaţii şi zugrăvire a părţilor exterioare ale clădirilor, neanlocuirea jgheaburilor, burlanelor uzate, ţiglelor şi a geamurilor sparte şi a panourilor publicitare uzate etc. se sancţionează cu amendă de la 200 la 500 lei pentru persoanele fizice şi de la 500 la 1.000 lei pentru persoanele juridice;      
e) Nemarcarea şi neizolarea imediată a zonei expuse, de către proprietarul construcţiei care, ca urmare a gradului de degradare al acesteia (desprinderi de elemente constructive, părţi din faţadă sau acoperiş) afectează spaţiul public, se sancţionează cu amendă de la 200 la 500 lei pentru persoanele fizice şi de la 500 la 1.000 lei pentru persoanele juridice;    
 f) Neexecutarea de către proprietar a lucrărilor de întreţinere, reparaţii sau înlocuire a elementelor de construcţii şi instalaţii aflate în folosinţă exclusivă a acestuia, dacă acesta este de natură să aducă prejudicii celorlalţi proprietari, se sancţionează cu amendă de la 200 la 500 lei;    
 g) Neafişarea numărului de imobil de către proprietar se sancţionează cu amendă de la 50 la 200 lei;     
h) Deteriorarea sau murdărirea în orice fel a clădirilor publice se sancţionează cu amendă de la 500 la 1.000 lei;    
i) Scrierea sau executarea desenelor (graffiti, semne, inscripţii, etc.) pe pereţii imobilelor, garduri, porţi publice sau private se sancţionează cu amendă de la 200 la 500 lei;              
 j) Ocuparea domeniului public cu orice fel de construcţii sau materiale, montarea schelelor sau macaralelor de construcţii, containerelor, montarea de mobilier, chioşcuri, corturi sau tonete pentru desfăşurarea unor activităţi comerciale, cu parcuri de distracţii şi altele, fără aprobarea Primăriei sau fără achitarea taxelor legale se sancţionează cu amendă de la 200 la 500 lei pentru persoanele fizice şi de la 500 la 1.000 lei pentru persoanele juridice;

       Materialele de construcţie: mortar, beton, nisip, balast, pământ rezultat din săpături, alte deşeuri amestecate/resturi rezultate din activităţi de reparaţii şi amenajări la clădiri şi locuinţe şi din demolarea unor construcţii civile sau industriale, pot fi depozitate pe domeniul public, dacă nu afectează solul, cu condiţia achitării taxelor legale pentru ocuparea temporară a domeniului public şi depozitarea lor în mod ordonat, în recipiente standardizate, compatibile cu sistemul de colectare şi transport al operatorului public de salubrizare sau al constructorului contractat pentru ridicarea şi transportul acestora.    
  k) Abandonarea pe domeniul public a aparatelor de orice fel, a utilajelor defecte, tonetelor sau chioşcurilor, construcţiilor metalice, precum şi depozitarea autovehiculelor în stare de degradare sau în curs de dezmembrare pe domeniul public (parcări, alei, platforme, platforme gospodăreşti, zone verzi, carosabil) se sancţionează cu amendă de la 200 la 500 lei pentru persoanele fizice şi de la 500 la 1.000 lei pentru persoanele juridice;     
 l)  Ocuparea sau îngrădirea zonelor verzi aparţinând domeniului public, fără avizul Primăriei, se sancţionează cu amendă de la 200 la 500 lei;      
m) Deteriorarea mobilierului urban (bănci, coşuri, jardiniere, stâlpi, etc.), a spaţiilor de joacă pentru copii, a dotărilor din bazele sportive, a împrejmuirilor  destinate protejării spaţiilor verzi, a containerelor pentru deşeurile stradale, a panourilor cu reclame sau afișaj, a chioşcurilor sau a altor dotări aflate pe domeniul public prin rupere, tăiere, lovire, călcare, aprindere, etc., sau prin înscrierea oricăror semne pe obiectele enumerate se sancţionează cu amendă de la 200 la 1.000 lei;    
 n)  Utilizarea mobilierului terenurilor de joacă de persoane trecute de 14 ani și desfășurarea de alte activități, în afara orelor de program afișate, pe terenurile de joacă se sancţionează cu amendă de la 200 la 1.000 lei;    
 o) Modificarea poziţiei iniţiale a indicatoarelor de semnalizare rutieră se sancţionează cu amendă de la 500 la 1.000 lei;     
 p) Montarea de indicatoare rutiere (sau de orice fel) de către persoane neautorizate şi fără acordul Primăriei se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei pentru persoane fizice şi de la 1.000 lei la 2.500 lei pentru persoane juridice;    
 r) Executarea de lucrări de orice natură în carosabil, trotuare, zone verzi fără autorizaţie eliberată de către Primărie, se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 1.500 lei pentru persoanele fizice şi de la 1.500 – 2.500 lei pentru persoanele juridice;      Excepţie fac lucrările de intervenţie de urgenţă efectuate de administratorii reţelelor de utilităţi, care se reglementează prin protocoalele încheiate cu autoritatea locală.    
 s) Nesemnalizarea corespunzătoare de către executant a lucrărilor efectuate pe domeniul public se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei; 
    t) Neefectuarea de către executant a lucrărilor de salubrizare a domeniului public şi a amplasamentelor organizărilor de şantier aprobate, atât pe parcursul derulării lucrărilor edilitar - gospodăreşti cât şi la finalizarea lor, se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 2.000  la 2.500 lei pentru persoanele juridice;  
   u)  Necurăţarea, acoperirea, obturarea şanţurilor de ape pluviale, rigolelor de colectare, a podeţelor şi tuburilor de beton din faţa imobilelor, pe întreaga lungime aferentă proprietăţii, dacă prin aceasta se provoacă staţionarea sau revărsarea apelor pe căile publice sau pe alte terenuri, se sancţionează cu amendă de la 200 la 500 lei pentru persoanele fizice şi de la 1.000 la 2.500 lei pentru persoanele juridice;     
 v) Păşunatul în alte locuri decât cele declarate și administrate ca păşuni sau utilizarea pășunii de persoane neautorizate se sancţionează cu amendă de la 200 la 1.000 lei;      
x) Nerespectarea limitei de vârstă inscripționată pe echipamentele sau panoul de informare al terenurilor de joacă, nepăstrarea curăţeniei în spaţiile de joacă, intrarea în spaţiul de joacă cu câini şi biciclete, consumarea de băuturi alcoolice în spațiul de joacă, staționarea în grupuri, pentru alt motiv decît cel de agrement se sancţionează cu amendă de la 200 la 400 lei;   
  z) Distrugerea sau mutarea echipamentelor şi  împrejmuirii spaţiului de joacă pentru copii, nerespectarea se sancţionează cu amendă de la 500 la 1.000 lei;
Art.5
    (1)Constituie contravenţii următoarele fapte (legea nr.230/2007):
a) neluarea de către proprietari, de către asociaţia de proprietari sau de către comitetul executiv al asociaţiei de proprietari a tuturor măsurilor necesare pentru repararea şi menţinerea în stare de siguranţă a clădirii şi a instalaţiilor comune aferente (ascensor, instalaţii de alimentare cu apă, de canalizare, de încălzire centrală, de preparare şi distribuire a apei calde, instalaţii electrice şi de gaze, centrale termice, instalaţii de colectare a deşeurilor , instalaţii de antenă colectivă, telefonie etc.) pe toată durata existenţei acestora;
b) neîndeplinirea atribuţiilor de către preşedinte, membrii comitetului executiv, cenzori, administrator de imobil;
 c) neexecutarea de către proprietar a lucrărilor de întreţinere, reparaţii sau de înlocuire a elementelor de construcţii şi instalaţii aflate în proprietatea sa individuală, dacă aceasta este de natură să aducă prejudicii celorlalţi proprietari;
d) schimbarea de către proprietar a destinaţiei locuinţei fără autorizaţiile şi aprobările legale;
e) modificarea aspectului proprietăţii comune, precum şi a elementelor constructive ale clădirii fără aprobările şi autorizaţiile legale;
f) neaplicarea sau nerespectarea prevederilor prezentului regulament de către funcţionarii publici şi personalul angajat al autorităţilor publice locale, inclusiv personalul societăţilor furnizoare de servicii publice de utilităţi, dacă fapta nu a fost comisă în astfel de împrejurări încât să constituie infracţiune.
(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează după cum urmează:
a) faptele prevăzute la lit. a), b) şi c) se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 2.500 lei;
 b)fapta prevăzută la lit. d), cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei;
 c)faptele prevăzute la lit. e) şi f), cu amendă de la 500 lei la 2.500 lei.
(3)Sancţiunile pentru contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-e) se aplică persoanelor fizice constatate vinovate, iar cea prevăzută la alin. (1) lit. f) funcţionarilor publici sau personalului angajat al autorităţilor publice, inclusiv personalului regiilor ori societăţilor furnizoare de servicii de utilităţi publice. (4)Constatarea contravenţiilor prevăzute de prezenta lege, făcută la sesizarea oricărei persoane interesate, precum şi aplicarea sancţiunilor corespunzătoare se fac de către persoanele împuternicite de Inspectoratul de Stat în Construcţii şi de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, de primari sau de împuterniciţii acestora.


Art.6
Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni (legea 61/1991 republicata):
1. pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile autorităţilor publice  locale .
2. scrierea sau desenarea, fără drept, pe pereţii clădirilor , pe garduri sau pe obiecte de folosinţă comună aflate în locuri publice, deteriorarea prin orice mijloc a acestora, precum şi dezlipirea sau distrugerea, fără drept, a reclamelor , anunţurilor şi afişelor legal expuse în locuri anume destinate;
3. nerespectarea măsurilor de ordine sau a regulilor stabilite pentru buna desfăşurare a manifestărilor cultural sportive;
4. deteriorarea, ridicarea sau mutarea, fără drept, a semnelor sau indicatoarelor de orientare turistică şi rutieră ori a celor care semnalează existenţa unui pericol pentru viaţa persoanelor;
5. lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri;
6. servirea consumatorilor cu băuturi alcoolice în localurile publice şi în afara acestora, în zilele şi la orele când, potrivit dispoziţiilor legale, acestea sunt închise sau este interzisă desfacerea băuturilor alcoolice ori după ora de închidere stabilită prin autorizaţia de funcţionare;
7. servirea cu băuturi alcoolice în localuri publice şi în afara acestora pe timpul desfăşurării adunărilor publice, grevelor , manifestărilor sportive sau altor asemenea întruniri publice, în imediata apropiere, precum şi consumul de băuturi alcoolice în astfel de condiţii de către participanţi;
 8. desfacerea, comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în locurile publice, la intrarea în curţile şi în interioarele lor , cum sunt: spitale şi alte unităţi sanitare, centre de plasament al minorilor , unităţi şi instituţii de învăţământ şi educaţie, lăcaşuri de cult şi instituţii religioase aferente cultelor care interzic consumul băuturilor alcoolice în practicarea religiei respective, pe trotuarele sau aleile de acces ale acestora;
9. consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi, de stat şi private, sau alte locuri prevăzute de lege. În incinta acestor locuri publice se pot consuma băuturi alcoolice prin delimitarea unor spaţii special amenajate pentru consumarea băuturilor alcoolice, prin hotărârea conducerilor locurilor publice respective. Sunt exceptate localurile de alimentaţie publică şi turism, cum sunt: restaurante, baruri şi discoteci. În locurile publice enumerate se interzice cu desăvârşire consumul de băuturi alcoolice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani;
10. tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă;
11. tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00 şi 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora;
 12.organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor , în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban;
Art.7
Contravenţiile prevăzute la Art.6 se sancţionează după cum urmează:
 a)cu amendă de la 100 lei la 500 lei, cele prevăzute la pct.2),5);
 b)cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei, cele prevăzute la pct. 4),10);
c)cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei, cele prevăzute la pct. 1) ,3) ,6), 7), 11), 12);
d)cu amendă de la 100 lei la 500 lei, faptele prevăzute la pct. 8) şi 9).
Art.8
      Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 2000 lei refuzul proprietarului sau al deţinătorului legal al unui vehiculul abandonat de a se conforma somaţiei de a-l ridica de pe domeniul public sau privat al orasului.    (legea 421/2002)
          Art.9
1). Sancţiunile contravenţionale principale sunt:
a)avertismentul;
b)amenda contravenţională
Art. 10
 1).Avertismentul constă în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale.
2).Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă. 3).Avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune.
Art. 11
Amenda contravenţională are caracter administrativ.
Art.12
 1).Contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori.
2).Pot fi agenţi constatatori: persoanele împuternicite în acest scop de primar, precum şi de alte persoane prevăzute în legi speciale.
        Art. 13
1).Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.
 2).În cazul în care contravenientul este minor procesul-verbal va cuprinde şi numele, prenumele şi domiciliul părinţilor sau ale altor reprezentanţi ori ocrotitori legali ai acestuia.
3).În situaţia în care contravenientul este persoană juridică în procesul-verbal se vor face menţiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerţului şi codul fiscal ale acesteia, precum şi datele de identificare a persoanei care o reprezintă.
4).În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţă contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Obiecţiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte menţiuni", sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal.
Art. 14
 Lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator , numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu.
 Art. 15
1).Contravenientul este obligat să prezinte agentului constatator , la cerere, actul de identitate
 2). În caz de refuz, pentru legitimarea contravenientului agentul constatator poate apela la ofiţeri şi subofiţeri de poliţie, jandarmi .

Art. 16
1).Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor . În acest caz procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnătura acestuia.
 2).Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.
 3).În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.
Art.17
 1).Dacă agentul constatator aplică şi sancţiunea, iar contravenientul este prezent la încheierea procesului-verbal,copia de pe acesta şi înştiinţarea de plată se înmânează contravenientului, făcându-se menţiune în acest sens în procesul-verbal. Contravenientul va semna de primire.
 3).În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deşi prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum şi a înştiinţării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii.
Art. 18
Comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată de face prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operaţiunea de afişare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puţin un martor.
Art. 19
 1).Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
2).Plata amenzii se efectuează la Serviciul Taxe și Impozite Locale din cadrul Primăriei orașului Corabia.
3).În cazul în care contravenientul a achitat jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ pentru fapta săvârşită orice urmărire încetează.
Art.20
Dispozitiile prezentei hotarari, cu privire la constatarea si sanctionarea contraventiilor, se completeaza cu dispozitiile O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea              nr . 180/2002 , cu modificările şi completările ulterioare, ele neexcluzând în niciun fel aplicabilitatea celorlalte acte normative în vigoare la aceasta dată, cum sunt cele din domeniul protectiei mediului, al pădurilor, apelor si altor asemenea.
BIBLIOGRAFIE
1.    ORDONANŢĂ nr. 2 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor
2.    ORDONANŢĂ nr. 21 din 30 ianuarie 2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale
3.    LEGE nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor
4.    LEGE nr. 230 din 6 iulie 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari
5.    LEGE nr. 61 din 27 septembrie 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice
6.    LEGE nr. 421 din 27 iunie 2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale