Handbalistele slătinene intră în linie dreaptă cu pregătirea primului meci oficial din 2019

Echipa de handbal CSM Slatina susține, în această seară, de la ora 18.00, primul antrenament din noul an. Jucătoarele pregătite de Victorina Bora intră astfel în linie dreaptă cu pregătirile în vederea abordării meciului cu Dunărea Brăila, programat pe 10 ianuarie.

Handbalistele slătinene revin din minivacanța de sărbători, primul antrenament din 2019 fiind programat astăzi, 3 ianuarie. 

Gruparea pregătită de Victorina Bora intră astfel în linie dreaptă cu pregătirea meciului cu Dunărea Brăila, după cele trei turnee de pregătire ale iernii.

Au fost nouă meciuri amicale foarte utile pentru noi. Am fost mulțumită de ritmul de joc, de faptul că am putut să rulez tot lotul, și mi-am făcut o idee pentru începutul acesta de campionat. Jocul nostru a crescut de la meci la meci, sper să mențină ritmul arătat și în partidele oficiale. Ne așteaptă un meci greu la Brăila, însă fetele sper ca au înțeles ca singurul adversar care ne poate pune probleme suntem doar noi", a declarat Victorina Bora, legat de perioada pregătirii de iarnă.

CSM Slatina va face deplasarea la Brăila pe 9 ianuarie, urmând ca jocul să se dispute în ziua următoare. Confruntarea nu va fi televizată.