Grupele de fotbal de la Athletic Slatina s-au înscris în Interliga Naţională

Competiţie foarte utilă pentru cei mici, proiectul iniţiat de FRF în 2016, Interliga Naţională este privită cu deschidere de Athletic Slatina. Academia de fotbal condusă de Seabstian Noaţă a participat, în weekend, la Craiova, cu patru grupe, Under 7, Under 8, Under 9 şi Under 10.

Pentru că cei mici au puţine competiţii, FRF a iniţiat de puţin timp Interliga Naţională, o competiţie organizată pe zone geografice. Meciurile se desfăşoară în acelaşi timp, toate cele patru grupe evoluând concomitent. Athletic Slatina s-a înscris în această competiţie, iar în week-end, la Craiova, s-au disputat primele meciuri, la care au mai participat echipe din Dolj, Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi.

„Este o competiţie utilă pentru că ne aduce meciuri în plus pentru copii. Meciurile se joacă în acelaşi timp, ceea ce o face extrem de atractivă. Nu se contorizează rezultatele, nu se face clasament, însă aceşti copii au şansa să crească prin aceste jocuri”, a precizat Sebastian Noaţă, antrenor Athletic Slatina.

AJF Olt nu a stabilit deocamdată data la care va organiza etapa de Interligă, însă toate judeţele participante vor găzdui competiţia iniţiată de FRF în 2016.