Grădiniţele, creşele sau after school-urile NU se redeschid din 15 iunie. Anunţ de ultima oră al ministrului Educaţiei

Monica Anisie, ministrul Educaţiei, a anunţat duminică, într-o conferinţă de presă, că "mâine nu se vor redeschide" creșele, grădinițele și after school-urilor.
Monica Anisie, ministrul Educaţiei, a anunţat duminică, într-o conferinţă de presă, că "mâine nu se vor redeschide" creșele, grădinițele și after school-urilor.

Deși Hotărârea de Guvern publicată vineri în Monitor prevede că deschiderea creșelor, grădinițelor și after school-urilor este permisă din 15 iunie, atât la stat cât și la privat, Monica Anisie a declarat că aceste unități de învățământ preșcolar nu pot fi deschide decât în momentul în care există normele de securitate și igienă finalizate.

"Normele de revenire în cadrul creșelor și grădinițelor, precum și în cadrul after school-urilor sunt elaborate în colaborare de către Ministerul Educației, Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății. Acestea sunt în acest moment în pregătire, probabil că mâine le vom finaliza și le vom prezenta. Ministerul Educației astăzi a transmis inspectoratelor școlare situația în care putem să reîncepem activitatea în grădiniță și, așa cum s-a întâmplat în fiecare an, le-am solicitat să anunțe părinții că pot depune cereri la unitățile de învățământ preșcolar la care au mers copiii până acum.

nspectoratele școlare sunt informate de către directorii grădinițelor de aceste solicitări și, mai departe, inspectoratele transmit autorităților publice locale aceste solicitări. Decizia pentru a redeschide aceste grădinițe de vară [este vorba despre grădinițele de stat – N.Red.] aparține autorității publice locale. Pentru că, atenție: în aceste unități de învățământ preșcolar, pe această perioadă a vacanței de vară, se desfășoară numai activități recreative, deci nu se desfășoară activități din curriculum preșcolar", a declarat Monica Anisie.

"Mâine nu se vor redeschide. Se vor redeschide în momentul în care există aceste norme, există cerere și decizie la nivelul autorității publice locale. Normele trebuie să fie prezentate de Ministerul Educației, Ministerul Muncii mâine", a adăugat ministrul Educației.


"Hotărârea Comitetului pentru Situații de Urgență este să se deschidă atât creșele, cât și grădinițele sau after school-urile, cu condiția elaborării normelor privind prevenirea și combaterea îmbolnăvirilor. Normele trebuie să fie aprobate până mâine, conform legii. Și Hotărârea Comitetului spune că trebuie să elaborăm aceste norme. Până când? Până când încetează starea de alertă. Mâine vor fi prezentate aceste norme", a revenit Anisie.