Gheorghe Iorga revine în fruntea Direcţiei pentru Cultură Olt, până la organizarea unui nou concurs

Gheorghe Iorga a revenit la conducerea Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Cultural Olt, după o pauză de mai bine de un an. El a fost numit director executiv cu delegaţie, prin ordinul ministrului Culturii, pentru o perioadă de şase luni, începând cu data de 7 martie, timp în care postul va fi scos la concurs.

Mandatul directorului Iorga expiră la începutul lunii septembrie
Acesta îl înlocuieşte pe Cătălin Florin Andronăchescu, care a ocupat postul de director executiv tot cu delegaţie, din februarie 2016 şi până în prezent.

Contactat telefonic, directorul Gheorghe Iorga a declarat: „Orice promovare înseamnă şi responsabilitate. Conform Legii Ministerului Culturii, primul ordin de numire în funcţie este pe şase luni. Dacă nu se ocupă în aceste şase luni prin concurs, se prelungeşte încă trei luni şi, deci, un salariat în cadrul instituţiei are voie nouă luni să ocupe funcţia asta”.

Gheorghe Iorga a mai ocupat această funcţie, tot cu delegaţie, pe perioade de câte şase şi nouă luni care, însumate , numără vreo patru ani, în perioada 2009 - 2016. În ultimii doi ani, postul de director executiv al Direcţiei pentru Cultură a fost scos de patru ori la concurs de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, însă niciunul dintre candidaţii înscrişi la concurs nu a reuşit să treacă de proba scrisă a examenului.