Gărzi acoperite cu greu pe Secţia de Cardiologie a Spitalul Slatina. Se încearcă cooptarea unui nou cardiolog

Doar patru medici cu normă întreagă şi unul cu jumătate de normă lucrează pe Secţia de Cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, gărzile fiind acoperite cu greu. În această situaţie, un nou post de cardiolog a fost scos la concurs, la examenul din 14 decembrie urmând să participe un doctor.

După ce medicul George Boeru s-a retras din sistemul public de sănătate, pe Secţia de Cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina au rămas doar medicii Mircea Andriţoiu, şeful secţiei, Marian Dorobanţu, Felicia Făget (fostă Stefureac) şi cardiologul Florin Paraschiva, care are doar o jumătate de normă.

Din 26 noiembire, a venit la post cardiologul Cristina Mitruţoiu, care şi-a terminat specializarea, iar zilele trecute a făcut prima gardă.

Pentru a fi acoperite grăzile, a mai fost scos un post la concurs, examenul urmând a avea loc pe 14 decembrie.

Şeful Secţiei de Cardiologie de la spitalul din Slatina, medicul Mircea Andriţoiu, spune că cei şase medici vor acoperi fără probleme linia de gardă.

„Din 26 noiembrie ne-a venit un rezident pe post, iar vineri vom avea concurs, unde s-a înscris un doctor. Cu şase medici în linia de gardă vom avea o bună acoperire, pentru că la Slatina vin toţi pacienţii cu probleme cardiace din judeţ”,
a spus Andriţoiu.

Din comisia de concurs, organizat vineri, de la ora 12.30, vor face parte medicul Mircea Andriţoiu şi doi profesori de la Spitalul Fundeni.