FOTO. Zimbru Chişinău şi Academia „Dani Coman”, câştigătoarele Slatina Junior Cup, turneu organizat de Athletic

După trei zile de meciuri intens disputate pe principalele terenuri de fotbal din oraşul de pe malul Oltului, Slatina Junior Cup, cel mai mare turneu de fotbal din zona Olteniei, organizat de Athletic, şi-a desemnat câştigătoarele la categoriile de vârstă Under 12 şi Under 11. Finalele au fost spectaculoase, cu faze frumoase, în care mulţi dintre copii au demonstrat că pot asigura viitorul fotbalului românesc. Zimbru Chişinău a câştigat finala la grupa 2006, scor 3-0, cu Viitorul Constanţa, iar la grupa 2007 a fost derby argeşean, Academia „Dani Coman” reuşind să se impună cu 4-1 în faţa celor de la Viitorul Argeş.

Turneul de fotbal Slatina Junior Cup, organizat de Şcoala de Fotbal Athletic, în colaborare cu DJST Olt, AJF Olt, Primăria Slatina şi Consiliul Judeţean Olt, şi-a desemnat câştigătoarele la grupele 2006 şi 2007. După trei zile cu meciuri spectaculoase, fiind  angrenate în competiţie 32 de echipe, printre care formaţia spaniolă Bosc de Tosca, o premieră pentru fotbalul juvenil slătinean, vineri,  pe Stadionul „1 Mai”, a avut loc festivitatea de premiere a câştigătorilor.

Organizatorii au oferit medalii, diplome, cupe şi mingi câştigătorilor celui mai mare turneu juvenil din zona Olteniei. De asemenea, au fost oferite premii individuale jucătorilor care s-au remarcat la Slatina Junior Cup.

Invitata specială, Bosc de Tosca, câştigătoarea turneului Football Cup Barcelona, a fost desemnat cea mai fair-play echipă.

Slatina Junior Cup, la categoria Under 12, a fost câştigat de Zimbru Chişinău, după ce a învins cu 3-0 Viitorul Constanţa, privită de mulţi drept favorită a turneului. Cel mai bun jucător a fost un component al câştigătoarei turneului, la această categorie de vârstă, Sergiu Perciun, Zimbru Chişinău, iar cel mai bun portar, mai ales pentru intervenţiile din semifinale, a fost declarat Rafael Munteanu, de la Viitorul Constanţa.

Slatina Junior Cup, categoria Under 11, a adus o finală argeşeană. Puştii Academiei „Dani Coman”, pregătiţi de Adrian Dulcea, s-au impus categoric în duelul cu Viitorul Argeş, scor 4-1. De asemenea, cel mai bun jucător la această categorie de vârstă a fost desemnat Mihai Toma, jucătorul finalei, component al echipei „Dani Coman”. Organizatorii i-au acordat premiul de cel mai bun portar, la această categorie de vârstă, jucătorului Mihai Trăia, de la clubul Juventus Timişoara.

Grupa 2006:
locul I - Zimbru Chişinău, locul II - Viitorul Constanţa, locul III - Juniorul Bucureşti, locul IV - LPS Târgu Jiu, locul V - CSA Steaua, locul VI - FCM Bacău, locul VII - Poli Timişoara, locul VIII - iSport Râmnicu Vâlcea, locul IX - Luceafărul Cluj, locul X - Universitatea Craiova, locul XI - CSS Craiova, locul XII - SCM Râmnicu Vâlcea, locul XIII - Luceafărul Severin, locul XIV - New Stars Bucureşti, locul XV - Bosc de Tosca, locul XVI - Athletic Slatina.

Grupa 2007: locul I - Academia de Fotbal „Dani Coman”, locul II - Viitorul Argeş Piteşti, locul III - New Stars Bucureşti, locul IV - Juventus Timişoara, locul V - LPS Banatul Timişoara, locul VI - Kids Tâmpa Braşov, locul VII - Dinamyc Craiova, locul VIII - Universitatea Craiova, locul IX - Juniorul Bucureşti, locul X - Pro Junior Craiova, locul XI - SCM Râmnicu Vâlcea, locul XII - Zimbru Chişinău, locul XIII - Sparta Bucureşti, locul XIV - Athletic Slatina, locul XV - CSS Slatina, locul XVI - Kids Turnu Severin.