FOTO&VIDEO. Magazie de cereale şi fânar din Izvoarele, distruse de un incendiu

O magazie de cereale şi un fânar din comuna Izvoarele au fost distruse de un incendiu, noaptea trecută, focul izbucnind de la un scurtcircuit electric.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Victor Enuş, a declarat că, în momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără și degajări mari de fum, la o magazie, un fânar și la cerealele aflate în interiorul anexelor.

Pentru lichidarea incendiului pompierii au lucrat aproximativ două ore.

„În urma incendiului au ars o magazie și un fânar, pe o suprafață totală de 45 de metri pătrați, furaje și cereale aflate în interiorul anexelor. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost scurtcircuit electric produs de o sursă de iluminat cu defecțiuni sau improvizații”, a afirmat reprezentantul ISU Olt.