FOTO&VIDEO. Incendiu la Prysmian Slatina - exerciţiu al ISU Olt

Un exerciţiu cu forţe în teren a fost desfăşurat, vineri, de pompierii din Slatina la unitatea de producţie a firmei Prysmian, de pe strada Drăgăneşti din localitate.

Conform scenariului, într-o hală de producție a cablurilor electrice, a izbucnit un incendiu. Incendiul s-a produs pe timpul executării manevrelor de repunere în funcțiune a unui echipament.

Incendiul s-a propagat rapid, cu flacără violentă și fum dens, la materialele combustibile aflate în hală.

Un angajat al operatorului a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare și a fost necesară intervenția echipajului SMURD.

„La exercițiu au participat peste 15 pompieri, de la Detașamentul Slatina, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.  De asemenea, prima intervenție a fost asigurată de Serviciul Privat pentru Situații de Urgență al operatorului economic”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

El a adăugat că subunitățile de intervenție desfășoară lunar astfel de exerciții, iar scopul principal al acestora îl reprezintă antrenarea personalului operativ și antrenarea personalului de pe locul de muncă, cu atribuții pe linie de prevenire și stingere a incendiilor.