FOTO. Ţevile indicatoarelor de pe DN 65, furate de hoţii de fier vechi

Mai multe ţevi folosite pentru susţinerea indicatoarelor rutiere de pe DN 65, în zona localităţilor Valea Mare, Optaşi, Jitaru, Scorniceşti şi Coloneşti, au fost furate, noaptea trecută.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, tablele indicatoare au fost aruncate pe câmp, neputând fi valorificate la centrele de fier vechi.

„Mai multe țevi folosite la montarea indicatoarelor rutiere de pe DN 65, între km 63 și 86, localitățile Valea Mare, Optași, Jitaru, Scornicești, Colonești, au fost tăiate și furate în cursul nopții trecute. Tablele indicatoarelor au fost demontate și aruncate pe câmp, acestea neputând fi valorificate la centrele de fier vechi. SDN Slatina a depus plângere penală pentru furt și distrugere a semnalizării rutiere”, transmit reprezentanţii DRDP Craiova.

Acesta nu este primul eveniment de acest gen, înregistrat pe raza judeţului Olt. În urmă cu o lună, parcarea de pe noua variantă de ocolire a municipiului Caracal a fost vandalizată. Totodată, în luna iulie, mai multe indicatoare rutiere montate pe noua variantă de ocolire a municipiului Caracal au fost vandalizate de persoane încă necunoscute.