FOTO. Strada Mihai Eminescu din Caracal, supralărgită

Lucrări de extindere a străzii Mihai Eminescu din Caracal au fost demarate, marţi, investiţia urmând a fi finalizată în aproximativ o lună.

Primarul Caracalului, Liviu Radu, a declarat că investiţia era necesară pentru siguranța și fluidizarea traficului rutier, strada fiind situată într-o zonă cu circulație intensă și utilizată în mare parte ca spațiu de oprire și staționare.

Valoarea investiţiei se ridică la 130.000.000 lei, fonduri de la bugetul local.

„Lucrarea s-a demarat în data de 9 septembrie. Termenul de finalizare se preconizează a fi jumătatea lunii octombrie. Facem apel la îngăduința cetăţenilor în a folosi rute ocolitoare, strada Mihai Eminescu fiind temporar închisă”, a declarat edilul.

El a adăugat că după finalizarea acestui proiect se vor planta alți copaci în marginea trotuarului.