FOTO. Start la asfaltarea primului tronson de drum, la Valea Mare. Primar: „Proiectul promis devine realitate”

Drumurile din opt sate ale comunei Valea Mare vor fi asfaltate în cadrul unui proiect finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locale (PNDL), lucrările începând chiar vineri.

Lucrările de asfaltare a drumurilor comunale din Valea Mare au început de vineri. Constructorul a deschis șantierul pentru lucrările de asfaltare din localitate cu drumul din Satul Nou, drum ce se întinde pe 1,2 kilometri.

În cadrul acestui proiect, urmează a fi asfaltate drumuri din satele Turia Deal, Turia Vale, Zorleasca, Bîrca (Cătăneşti), Satul Nou, Toboşari, Valea Mare şi Valea Mare Veche.

„Așa cum am promis în campania electorală, cel mai mare proiect din Platforma Program, care se referă la asfaltarea drumurilor, devine realitate. Imediat după câștigarea alegerilor am început să lucrăm la acest proiect, să găsim sursa de finanțare pentru ca acesta să devină realitate. S-a muncit foarte mult la acest proiect aproape tot anul 2017. În luna decembrie anul trecut am semnat contractul de finanțare cu Ministerul, în iulie anul acesta am semnat contractul cu firma câștigătoare a licitației pentru executarea proiectului, recent s-a dat ordinul de începere a lucrărilor, iar astăzi am început lucrările la primul tronson de drum “, a declarat primarul din Valea Mare, George Daniel Iancu.

Valoarea totală a proiectului este de 9.880.304 lei, aproximativ 13 kilometri de drumuri comunale urmând a fi asfaltate la Valea Mare.