FOTO. Incendiu la o locuinţă din Osica de Sus. Doi bărbaţi au ajuns la spital

Doi bărbaţi, de 42 şi 44 de ani, din comuna Osica de Sus, au ajuns, în această dimineaţă, la spital, după c un incendiu le-a cuprins locuinţa.

În momentul sosirii echipajelor de salvare, focul se manifesta la tavanul unei camere de locuit și la bunurile din aceasta.

„Doi bărbați, în vârstă de 42 și 44 de ani, au suferit arsuri superficiale la nivelul membrelor superioare și au fost transportați la UPU Slatina. Pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative, pompierii au acționat aproximativ o o oră”,
a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.

„Reamintim cetățenilor principalele măsuri de prevenire a incendiilor produse din cauza coşurilor de fum defecte sau neizolate corespunzător: verificarea, repararea, izolarea termică și curățarea coșurilor de evacuarea a fumului sunt obligatorii; coșurile de fum trebuie curățate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare; coșurile de fum trebuie izolare termic față de elementele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală de lemn și alte materiale combustibile)”, mai spune reprezentantul ISU Olt.