FOTO. De la Izbiceni, la marile saloane de inventică din Europa. Afacerea profesorului de 80 de ani care ar putea pune pe butuci marile companii ce produc tratamente chimice în agricultură

Un octogenar din Izbiceni a inventat un îngrăşământ natural lichid complex şi concentrat, brevetat în 2014, după ce mai multe instituţii ale statului au analizat produsul creat pe meleaguri olteneşti. Îngrăşământul a fost apreciat la Salonul Internaţional de Inventică de la Geneva din 2015 şi la Bruxelles, unde olteanul a primit medalia de argint. Deşi are o vârstă înaintată şi a suferit în urmă cu câţiva ani un accident vascular cerebral, profesorul a mers cu maşina personală la Geneva pentru a prezenta Folarex, produs natural creat şi testat la Izbiceni, prin folosirea lui recolta crescând cu 30 la sută. Povestea profesorului de istorie de la Izbiceni este impresionată.

Dobre Puţinelu trăieşte alături de familia sa în comuna Izbiceni. Acesta este născut în octombrie 1938, iar în ciuda vârstei sale a mers sute de kilometri pentru a prezenta Europei produsul inventat de el. Aşa a ajuns Folarex, un îngrăşământ ieftin, natural, din gospodăria de la Izbiceni, la marile saloane de inventică din Europa.

Bătrânul, profesor de istorie cu o vastă cultură generală, spune că a creat acest produs pentru a mânca sănătos şi pentru că nu a avut bani să cumpere substanţe chimice.

„Am creat acest produs pentru a mânca sănătos, apoi pentru a trăi mai bine. Aveam trei copii la şcoală, băiatul cel mare era student la Marină, ceilalţi doi erau la liceu. Îngrăşămintele se găseau greu şi erau scumpe, aşa am început să concep produsul. După Revoluţie m-am gândit că aş putea să fac o afacere din acest îngrăşământ. AVC-ul afectează gândirea, însă la mine s-a întâmplat invers, mi-a accentuat gândirea şi m-am apucat singur de treabtă, fără să am studii de specialitate. Aşa a apărut Folarex, produs ce a fost testat pe grădina noastră. Copiii mei au fost sceptici şi au început să râdă. Am făcu cantităţi mici la început, apoi vecinii au fost interesaţi de produs. Când am văzut că la poarta noastră s-au strâns 50 de persoane ca să cumpere, ne-am apucat serios de treabă”, a spus Dobre Puţinelu.

Un amestec de dejecţii animale este pus în recipiente cu apă şi lăsate la macerat trei zile, până când soluţia capătă o culoare ciocolatie. Soluţia rezultată este îmbuteliată în sticle de platisc de cei doi copii ai lui Dobre Puţinelu şi vândută ulterior în ţară. Familia din Izbiceni comandă sticlele de la o firmă din Fălcoiu, în timp ce etichetele ce sunt lipite pe pet-uri sunt comandate la Târgu Mureş.

În 2011, Dobre Puţinelu a trimis probe din produs la Bucureşti spre a fi analizate de specialişti. Rezultatele au fost încurajatoare, iar specialiştii au arătat că produsul creat la Izbiceni reduce ph-ul solului, reduce pericolul infestării solului cu buruieni, poate înlocui în totalitate îngrăşămintele chimice, stimulează dezvoltarea organelor florale şi nu este toxic pentru oameni sau animale. Specialiştii Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare Agricolă Fundulea au precizat că Folarex creşte producţia cu până la 30 la sută.

Îngrăşământul din Izbiceni, brevetat în 2014

Îngrăsământul natural produs şi testat în solarul familiei de la Izbiceni a fost brevetat în 2014. Olteanul spune că i-a fost foarte greu să obţină acest brevet.

„Este foarte greu să obţii un astfel de brevet, pentru că ne-au fost puse piedici. Cererea de brevet a fost înregistrată în 2012, iar certificatul a venit în 2014. Doi ani s-au făcut studii şi au analizat produsul, s-a verificat tot. Câţiva ingineri au examinat produsul, şi au văzut că este alcătuit din gunoi de graj provenit de la ovine şi bovine şi de la porumbei. Permanent am îmbunătăţit produsul”, a spus Dobre Puţinelu.

Aventura de la Geneva

Dobre Puţinelu a participat, în 2013, cu produsul său la primul târg din Bucureşti. De atunci, diplomele pentru produsul conceput de el au curs, fiind obţinute la Iaşi, Timişoara şi Alexandria.

„În 2013, am participat la primul târg de invenţii, la Sala Palatului. Acolo, generalul Străinu m-a văzut şi mi-a zis că acolo este un salon de invenţii. Eu i-am spus că şi eu am invenţii. Trei zile nu s-a uitat nimeni la mine. Apoi a venit un domn şi m-a întrebat eu ce vând. I-am zis că îngrăşământ natural. Omul era doctor inginer la un institut din Bucureşti, iar după ce a analizat produsul meu am primit o diplomă de excelenţă şi o cupă”, a adăugat Dobre Puţinelu.

Cele mai valoroase sunt însă diplomele obţinute la Salonul Internaţional de la Generva şi de la Bruxelles, din 2015.

Dacă în capitala Belgiei a avut doar un trimis, profesorul de istorie de la Izbiceni şi-a dorit cu orice chip să ajungă la Geneva, să prezinte Folarex.

Deşi atunci se apropia de 80 de ani şi suferise un accident vascular cerebral, bătrânul şi fiica sa Iuliana s-au urcat într-un Logan şi au plecat spre Geneva, având în maşină şi câteva sticle cu Folarex.


„Deşi nu ieşisem din ţară niciodată, în 2015, am plecat cu tata la Geneva. Eu şofer, tata copilot, aveam produsele în maşină. Am nimerit iniţial la un târg medical, am intrat acolo, dar erau numai doctori. Era, de fapt, cea mai mare conferinţă pe teme oncologice. Ne-am dat seama de încurcătură şi am fost îndrumaţi spre târgul unde noi eram invitaţi. Străinii au primit foarte bine acest produs, iar la Geneva am obţinut mediala de argint după ce juriul a examinat Folarex”, a spus Iuliana, mezina familiei Puţinelu.

Comenzi din toată ţara


Familia Puţinelu de la Izbiceni a făcut o afacere din Folarex şi trăieşte din ea. Produsul este vândut acum în toată ţara. Comenzile sunt plasate telefonic sau online, Folarex este îmbuteliat şi expediat prin curierat.

„Arthur Schopenhauer spunea că o invenţie trece prin mai mult etape: la început este tratată cu indiferenţă, eu am păţit treaba aceasta, apoi este combătută cu tărie, ca în partea a treia să se spună că este deja ceva obişnuit. Acum primim comenzi şi pe net, am primit de la Iaşi comandă de 20 de litri, de la Constanţa 200 de litri. Totul se face manual, nu intervine maşina în acest proces. Acum producem cam un vagon, zece recipiente de câte o mie de litri. Cele mai puţine comenzi le avem din judeţ, oamenii nu au auzit de noi aici”, a conchis profesorul.