FOTO. Creşa din Caracal, construită de americani, finalizată până în toamnă

Se lucrează intens la Creşa numărul 2 din Caracal, ce va fi dată în folosinţă, cel mai probabil, în această toamnă. Muncitorii au trecut deja la amenajările interioare.

Viceprimarul municipiului Caracal, Octavian Stănescu, spune că lucrările sunt finalizate în proporţie de 90%.

„Instalaţiile sanitare, electrice sunt deja făcute. Acum se mai lucrează la interioare. Cel mai târziu în luna septembrie toate acestea vor fi încheiate. Urmează ca noi să achiziţionăm mobilierul şi să recrutăm personalul specializat. Oricum, creşa va fi preluată de Serviciul Municipal de Creşe şi vom roti personalul actual până vom completa schema pentru noua locaţie”,
a declarat Octavian Stănescu.

Pe lângă construcţia propriu-zisă, vor fi amenajate şi un loc de joacă pentru copii, dar şi o parcare. Investiţia este finanţată de Ambasada Statelor Unite şi Biroul de Cooperare Militară pe un teren de 2.000 de metri pătraţi. Valoarea investiţiei fără TVA, potrivit autorizaţiei de construire, este de 310.000 lei.

Noua creşă este situată undeva spre marginea oraşului, reprezentanţii primăriei motivând că aici terenul era intabulat, deşi şi-ar fi dorit să fie undeva mai în centru.

Prin aceeaşi schemă de finanţare, Ambasada SUA a reabilitat, în 2015, Şcoala Gimnazială din comuna Deveselu, tot aici construind şi o grădiniţă nouă. Cele două unităţi de învăţământ au primit de la americani şi mobilier, dar şi materiale didactice, tablele vechi din şcoală fiind înlocuite cu unele magnetice moderne.