FOTO. Creatorii populari, oamenii de cultură, ansamblurile folclorice, premiaţi la Gala CJCPCT Olt

Gala Premiilor Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Olt s-a desfăşurat, marţi, la Centrul Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina.

La gală au fost prezenţi şi preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, alături de vicepreşedintele Virgil Delureanu.

În cadrul evenimentului au fost recompensaţi creatori populari, oameni de cultură, ansambluri folclorice, interpreţi, precum şi oameni care au sprijinit activitatea CJCPCT Olt şi, alături de cei enumeraţi, au promovat imaginea judeţului Olt, pe parcursul anului 2017.

Directorul CJPCT Olt, Florian Dumitrescu, a declarat că în cadrul galei au fost acordate 48 de premii, pe lângă diplome acordându-se şi sume de bani, asigurate de CJ Olt.

„În cadrul galei de astăzi (n.red. - marţi) au fost premiaţi colaboratori care s-au remarcat prin activitatea pe care au desfăşurat-o în cursul anului 2017. În total s-au acordat 48 de premii, 43 dintre acestea fiind înmânate la persoane, cinci la ansambluri folclorice şi unul tarafului lui Mitel Drăgulin de la Iancu Jianu. Au fost premiaţi nouă meşteri populari, trei solişti de muzică populară, un solist instrumentist, şase artişti plastici, doi profesori, eleva Alexandra Dumitru de la Liceul Teoretic «Petre Pandrea» din Balş, zece directori de cămin cultural, primarii din localităţile Giuvărăşti, Dobroteasa, Bobiceşti, Coteana şi Osica de Sus, instructorii coregrafi de la Ghimpeţeni, Potcoava, Sârbii Măgura, Perieţi şi Tia Mare, precum şi Constantin Ciobanu, preşedintele Grupului de Acţiune Locală Ghimpeţeni. Valoarea premiilor a fost de 12.000 lei, valoarea medie a unui singur premiu fiind cuprinsă între 250 şi 300 de lei”, a declarat el.

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a ţinut să-i felicite pe cei care promovează judeţul, în ţară şi peste hotare.

„Vă felicit pentru această gală. Iată, am ajuns la cea de-a XVI-a ediţie, deja a devenit o tradiţie să ne vedem, la final de an, toţi cei care suntem implicaţi. Vă felicit pe toţi cei care păstraţi obiceiurile şi tradiţiile olteneşti”, a declarat Oprescu.