Comunitate

2019-06-01, 11:58:53

FOTO. Copiii au invadat Esplanada, de ziua lor. Jocuri, concursuri şi surprize pentru toate vârstele

Esplanada din Slatina s-a umplut de copii, sâmbătă, cei mici ignorând posibilitatea ploii şi vremea înorată pentru a se bucura de surprizele pregătite de municipalitate.

Municipalitatea a pregătit 11 ateliere care îi vor purta pe copii în lumea poveștilor și le vor stimula creativitatea. Printre părinţii care şi-au însoţit copiii pe Esplanadă s-a numărat şi primarul Emil Moţ, care a venit alături de fiul său, David. Edilul le-a urat celor mici „la mulţi ani!” şi i-a invitat să se bucure de mini-oraşul pregătit special pentru ei, în centrul Slatinei.

Pentru orientare, fiecare participant va primi „Harta Adventure Land” ce conține amplasarea atelierelor și traseelor marcate. Evenimentul s-a desfăşurat între ora 8.00 şi ora 13.00.
Primul atelier poartă numele „Fii eroul din Poveste!”. Este vorba despre un atelier de confecţionat pălării și accesorii vestimentare.

„Orice copil se poate transforma într-un personaj de film sau teatru. Pătrundem împreună cu copiii în universul fascinant al poveștilor, al eroilor filmelor preferate. Putem deveni zâne, domnițe, cavaleri; învățăm să combinăm forme și culori și vom putea purta cu mândrie obiectele confecţionate de noi, pe care le primim cadou. Atelierul va condus de un scenograf cu experienţă în teatru, lm și televiziune și de un designer modelier”, spun cei de la Primăria Slatina.

„Fii creativ!” este atelierul de decorațiuni din materiale reciclabile: refolosim sticle de plastic, tuburi de carton, dopuri de plută, cheițe metalice de la conserve. Obiectele confecţionate vor luate de ecare participant, ind imaginaţia lui creativă; vom învăța să salvăm planeta, reciclând resturi din plastic, carton, hârtie.

Atelierul nr. 3: Fețele Vesele este un atelier de pictură pe față. Copiii vor transformaţi în diferite personaje cu ajutorul celor două artiste, îmbrăcate în costume de personaje îndrăgite de ei.
Atelierul de pictură pe apă prin tehnica ebru. Mai exact, vopselele sunt împrăștiate pe suprafaţa apei cu ajutorul unor pensule speciale, fără ca acestea să se îmbine între ele. Apoi se folosesc bețe din metal sau un pieptene din metal, pentru a crea modele, forme și desene. După terminarea desenului, deasupra acestuia se așază o hârtie specială pe care se va imprima pictura realizată.

Atelierul nr. 5: Arena Cavalerilor. Acesta este un atelier de săbii - tehnici de luptă coordonate de doi cascadori cu experienţă, îmbrăcați în costume medievale. Locul în care se va desfășura atelierul va arăta ca o cetate medievală pregătită de sărbătoare, decorată cu steaguri și blazoane. Vor expuse în incinta atelierului obiecte de decor care ne vor aminti de acele vremuri. Copiii avea săbii cu care vor învăța tehnicile de luptă.

Atelierul nr. 6: Robin Hood ne învață să fim arcași iscusiţi. Atelier de tir cu arcul - coordonat de personajul Robin Hood și Atelier de confecţionat pălării Robin Hood (pentru a trage cu arcul, participantul va trebui, mai întâi, să-și confecţioneze o pălărie Robin Hood).

Atelierul nr.7: Traseul Vikingilor. Atelier de jocuri medievale - cursa cu obstacole și aruncatul merelor în coș (pentru a participa la parcurgerea traseului, participantul va trebui să e pictat pe faţă cu semnele războinicilor vikingi).

Atelierul nr.8: Virtual Reality. Copiii sunt invitaţi să pătrundă într-o lume virtuală cu ajutorul ochelarior magici.

Atelierul nr. 9: Lumea Magică a Circului. Este un atelier de jonglerie. Jonglerii vor iniţia participanţii în arta jongleriei cu diferite obiecte și echilibristică pe mingea de cauciuc.

Atelierul nr.10: Scena Poveștilor. Atelier de jocuri de teatru - jocuri de improvizaţie și creativitate, coordonate de doi actori, costumaţi în personaje de poveste. Actorii vor lucra cu copiii intr-un decor de poveste amenajat pe o scenă, vor avea la dispoziţie două cufere cu accesorii din care vor scoate pălării, măști, pelerine și alte accesorii cu ajutorul cărora vor putea deveni personaje în povestea creată de ei.

Atelierul nr. 11: Povești Colorate. Atelier de confecţionat măști și blazoane. Ne vom pregăti accesoriile necesare pentru intrarea în atelierul de săbii, în cel de improvizaţie teatrală. Vom picta, vom lipi, realizând obiecte care vor face parte din costumul de cavaler, zână sau animăluț simpatic, alături de doi coordonatori pictori.

Comentarii

Redacţia

2019-06-01 11:58:53

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...