FOTO. Cazurile consiliate în Centrul victimelor violenţei în familie din Olt: femeie de succes la locul de muncă, călcată în picioare de soţ. Ce plan au pus la cale specialiştii DGASPC Olt pentru a salva victima

Indiferent de pregătirea profesională, oltencele cad pradă violenţei partenerilor lor de viaţă. Copiii sunt încă crescuţi cu convingerea că bărbatul este superior femeii şi chiar şeful casei. Metehne vechi care îşi pun în continuare amprenta asupra unor indivizi. Specialiştii DGASPC Olt au prezentat cazurile a două oltence ce au solicitat sprijin în Centrul de primire în regim de urgenţă pentru victimele violenţei în familie din judeţul Olt. Dacă una era din mediul rural, iar după consiliere s-a întors în căminul conjugal împreună cu cei trei copii, cealaltă, cu studii superioare este o doamnă respectată la locul de muncă, ce acasă era călcată în picioare de soţ. Aceasta, ce are o meserie dintre cele mai bine plătite din ţară, a obţinut un ordin de protecţie împotriva soţului violent şi a deschis acţiunea de divorţ. De teama oprobriului public, cele două vor să rămână în anonimat, dar despre drama lor au vorbit cei de la DGASPC Olt.

Reprezentanţii DGASPC Olt au reuşit să finalizeze cu succes proiectul finanţat prin Mecanismul Financiar Norvegian prin intermediul căruia a fost înfiinţat Centrul de primire în regim de urgenţă pentru victimele violenţei în familie din judeţului Olt.


Acest moment a fost marcat printr-un eveniment organizat la Hotel Bulevard Prestige din Slatina, unde au participat reprezentanţi ai mai multor instituţii din judeţ. În deschidere a fost prezentat un filmuleţ în care sunt arătate trăirile unui copil, martor la bătaia aplicată de către tatăl său mamei.

Tocmai din cauza unor astfel de realităţi, violenţa domestică fiind prezentă în multe cămine din judeţul Olt, în mult mai multe decât o arată statisticile, a apărut acest Centru înfiinţat într-un spaţiu de 170 de metri pătraţi. Centrul oferă găzduire temporară pentru victimele violenţei domestice şi copiilor, asistenţă medicală şi îngrijire, consiliere juridică şi psihologică, dar şi acompaniere în vederea obţinerii de documente şi drepturi sociale.


Cu alte cuvinte, femeia bătută de partenerul ei, ce părăseşte căminul conjugal însoţită de copii, este ajutată de specialişti să depăşească acest moment delicat şi să beneficieze de toate drepturile.


Directorul DGASPC Olt, Rădiţa Piroşca, a declarat că în societatea actuală copiii sunt încă crescuţi cu percepţia că femeia trebuie să fie supusă bărbatului.


„Victima trebuie să ştie că are unde să stea şi să se poată desprinde de acest mediu. Acest proiect a pornit de la o realitate, noi ştim clar că statistica este mult sub realitate. Până să înfiinţăm Centrul, rezidenţa victimelor, mai ales femei care erau însoţite de copii, se acorda într-un centru maternal. Dar pentru victimele violenţei domestice nu existau facilităţi. Există o toleranţă crescută faţă de fenomenul violenţei. Încă mai există justificări că femeia trebuie să fie supusă bărbatului sau că el este stăpânul casei. Auzim mult prea des sintagma <<lasă ca şi-a meritat-o şi ea>> sau <<lasă că nu a omorât-o cu o palmă >>”, a spus Piroşca.


De la deschiderea acestui centru, 1 iulie 2016, 29 de femei alături de copii lor au primit consiliere şi au fost învăţate să nu mai accepte bătăile soţilor. Chiar şi trei agresori au acceptat să primească consiliere în cadrul Centrului, încercând să mai salveze ceva din familia traumatizată şi pusă pe drumuri de excesele lui de furie.

Drama unui intelectual oltean

Violenţa în familie este prezentă în toate mediile sociale. În sprijinul acestei afirmaţii, şefa Centrului de primire în regim de urgenţă pentru victimele violenţei în familie din judeţul Olt, Cristina Nicolae, a prezentat două cazuri consiliate la nivelul noii instituţii.


În primul caz, o femei de 31 de ani din mediul rural, mama a trei copii ce era căsătorită cu agresorul, a solicitat sprijin pentru că era bătută frecvent de bărbat pe fondul consumului de alcool. Femeia era bătută atât de rău încât ajunge la spital.


Al doilea caz a fost cel al unei femei de 40 de ani, cu studii superioare, ce era căsătorită legal cu agresorul. Cei doi au doi copii de doi şi patru ani.
Cristina Nicolae a declarat că femeia, care are o meserie foarte bine plătită, a acceptat câţiva ani bătăile soţului, mai ales că scandalurile erau întreţinute şi de soacra acesteia.

 

Specialistul DGASPC Olt a explicat de ce tertipuri sunt nevoiţi să se folosească când gestionează astfel de cazuri. 


„Mama are studii superioare şi un loc de muncă onorabil, are un venit foarte bun. El are studii medii şi nu realizează venituri. Pe fondul disputelor în familie, în care frecvent se implicau sora şi mama agresorului, vecini toţi de apartament, femeia era agresată frecvent, atât fizic, cât şi verbal. Ea a solicitat măsură de protecţie prin apelarea telefonului liniei de urgenţă a Agenţiei Naţionale pentru Victimele în Familie. Mama era însoţită de micuţul de doi ani, însă copilul de patru ani era la soţ, o persoană care nu realiza venituri. Încercând să ia copilul, ea a mers la agresor acasă, dar de teamă era aşteptată de doi angajaţi DGASPC Olt la scară. I-a spus soţului că nu mai divorţează, dar că trebuie să facă consiliere cu copiii. El a acceptat şi i-a dat copilul ca să coboare la maşină. Aşa a fost scos şi copilul de patru ani din familie, iar pentru toţi trei s-a obţinut un ordin de protecţie. A reuşit să preia copilul fără poliţie şi executor judecătoresc”
, a spus Cristina Nicolae.  


Dacă femeia din mediul rural a ales să se întoarcă în familie, cea cu studii superioare a mers până la capăt, s-a mutat într-un apartament cu chirie şi a înaintat o acţiune de divorţ ce se află pe rolul instanţelor de judecată din judeţ.


Când ajung în acest Centru, victimele încheie un contract de prestări servicii pentru 60 de zile, iar specialiştii realizează un screening al situaţiei şi întocmesc un plan de acţiune. Decizia finală aparţine în cele din urmă mamei. Ea este cea care decide dacă se întoarce la agresor sau alege să se separe.