FOTO. Athletic Slatina, pe podium la „Cupa Straja Lupeni”

Puştii de la Athletic Slatina, grupa 2009, s-au clasat pe locul al doilea în urma evoluţiilor reuşite la turneul de fotbal juvenil, „Cupa Straja Lupeni”. Mai mult, clubul slătinean a oferit numele jucătorului turneului. Componentul echipei Athletic Slatina, Andrei Filea, a fost desemnat cel mai bun jucător al grupei 2009.

Grupa 2009, pregătită de Dan Baciu, s-a clasat pe locul al doilea la turneul de la Straja. Puştii de la Athletic Slatina au învins Reşiţa, Orăştie şi Dinamic Lupeni, au remizat cu Sorii Lupeni, în timp ce cu Universitatea Craiova au cedat punctele puse în joc.

În urma evoluţiilor, slătinenii au încheiat concursul pe treapta a doua a podiumului, oferind şi numele jucătorului turneului. Andrei Filea a fost desemnat de către organizatori cel mai bun jucător la grupa de vârstă 2009.

Evoluţie apreciată a avut şi grupa 2008, aflată sub comanda lui Ciprian Dinu, care a înregistrat două victorii, din cele patru meciuri disputate, clasându-se pe locul cinci.