FOTO. Aproape 100 de kilograme de pește, confiscate de polițiștii olteni

Doi bărbaţi sunt cercetaţi penal de poliţiştii olteni după ce au fost depistat în trafic transportând aproape 100 de kilograme de peşte, provenit din braconaj.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că cele două persoane ar fi capturat peștele în avalul barajului Strejești, folosind 300 metri de plase de pescuit multifilament și o barcă pneumatică.

„Plasele de pescuit au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi depuse la Camera de Corpuri Delicte, din cadrul Poliției municipiului Slatina. Cantitatea de 93 de kilograme pește, din speciile caras, somn și șalău a fost predată unei societăți comerciale, din municipiul Slatina, urmând ca această să fie valorificată în condițiile legii”, a explicat reprezentantul IPJ Olt.