FOTO | Alex Curt (AC Barbers), la un an după ce a lăsat Anglia pentru România: „M-am gândit de foarte multe ori să renunţ”. Motivul pentru care a ales să continue în Slatina

AC Barbers, salonul de „english barbers” pe care Alex Curt l-a deschis în Slatina, în urmă cu un an, a devenit unul din locurile preferate ale bărbaţilor din acest oraş, însă fondatorul frizeriei mărturiseşte că reacomodarea cu România, după mulţi ani petrecuţi în Anglia, a fost foarte grea.

Alex Curt a explicat că, în ciuda dificultăţilor întâmpinate, n-a renunţat la visul său de a avea o afacere în oraşul natal, în cadrul căreia să facă ceea ce îi place, iar acum locaţia a devenit una din cele mai frecventate din Slatina.

Tânărul slătinean povesteşte că el şi colegul său, Marian Florica, fac cu greu faţă numărului din ce în ce mai mare de clienţi. Asta nu îi face pe cei doi „barbers” să scadă calitatea serviciilor oferite.

„M-am gândit de foarte multe ori să renunţ, dar nu am făcut-o. Nu era vorba neapărat de dificultăţi întâmpinate, ci mai ales despre acomodarea în ţară, după o lungă perioadă petrecută în Anglia. N-am renunţat pentru că sunt la mine în ţară, unde mă simt mult mai bine. A fost un an foarte greu, dar abia acum culegem roadele. Am devenit cunoscuţi şi sunt zile în care nu facem faţă la numărul mare de clienţi. Sunt aglomeraţi în fiecare zi. Acum, sper să continuăm aşa şi, pe viitor, să mai deschidem o locaţie. Acesta este planul nostru, dacă totul merge bine”, a declarat Alex.

Printre clienţii AC Barbers se numără şi străini, oameni care lucrează în fabricile din Slatina, şi care au aflat despre locaţia fondată de Curt de pe site-urile de scializare.

„Oferim şi alte servicii acum, în afară de tuns: pensat, tratamente faciale, măşti, tot ce-i trebuie unui gentleman modern. Printre clienţi, avem şi mulţi străini. Aceştia au aflat despre noi datorită social media - Facebook, Instagram, sau de pe site-ul nostru. Vin italieni, englezi, nemţi, oameni care lucrează pe platforma industrială a Slatinei. Putem spune că am devenit o locaţie preferată a lor”, povesteşte Alex Curt.

Colegul său, Marian Florica, crede că salonul a „crescut frumos”, iar numărul clienţilor s-a dublat sau triplat, treptat, în decursul unui an.

„A fost un an greu, dar şi frumos. Am crescut şi ne-am dublat, chiar triplat numărul de clienţi, având din ce în ce mai mult de muncă. Se prevede un viitor şi mai încărcat. Pentru început ne-a fost greu, lumea nu era deschisă la ceea ce oferim noi. În primul an, aveam trei-patru clienţi pe zi, iar acum ajungem la 15 sau mai mulţi. Oamenii, când au văzut diferenţa, au apreciat şi s-au întors. Meseria de barber este foarte frumoasă, chiar dacă solicitantă. Interacţionezi cu oameni, iar mulţi dintre ei ne-au devenit prieteni. O zi este încărcată, dar reuşim să trecem prin ea cu zâmbete şi bucurii”, spune Marian.

Barber shop-ul „AC Barbers” poate fi găsit în Slatina, pe strada Libertăţii nr 2, la parterul blcului FA 15.