Fostul viceprimar din Milcov, membru PNL, traficantul prins cu sute de mii de pachete de țigări netimbrate

Fostul viceprimar al comunei Milcov, liberalul Jane Militaru este liderul contrabandiștilor de țigări săltați, joi, de polițiști, în urma perchezițiilor din Slatina și Milcov.

Polițiștii au găsit mai multe dube în care era păstrată marfa de contrabandă comercializată de fostul viceprimar din Milcov și de un alt bărbat, verișor al său.

Omenii legii au descins și la magazinul pe care Militaru în deține în zona pieței Zahana din Slatina, unde se presupune că ar fi vândut țigările.

Jane Militaru este membru al organizației PNL Milcov. Președintele PNL Liviu Voiculescu a declarat că, doar în cazul în care liberalul din Milcov va fi condamnat pentru contrabandă de țigări, își va pierde statutul de membru al partidului.

Nouă percheziții au fost desfășurate joi de polițiștii olteni, aproximativ 685.000 de țigarete fiind confiscate. 

Perchezițiile au fost desfășurate de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, împreună cei din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea prim-procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, la domiciliile unor persoane și la sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale, din Slatina și Milcov.


4 persoane au fost aduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt în vederea audierii și dispunerii de măsuri legale.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt.