Eveniment

2019-07-16, 11:02:44

Fostul viceprimar din Milcov, contrabandist de ţigări, rămâne în arest preventiv

Magistraţii Tribunalului Olt au respins, luni, definitiv cererea fostului viceprimar din Milcov, Jane Militaru, contrabandist de ţigări, de înlocuire a arestului preventiv cu măsura controlului judiciar pe cauţiune.

Jane Militaru, care era şi consilier local din partea PNL, se află în arest preventiv din data de 20 iunie, după ce a fost săltat de poliţişti, în urma unor percheziţii, oamenii legii găsind sute de mii de ţigări de contrabandă.

Tot atunci, în arest preventiv au fost plasate şi soţia acestuia, Rodica, dar şi o angajată la magazinul familiei, Carmen Podaru. Acestea au fost palsate, ulterior, în arest la domiciliu.

Nouă percheziții au fost desfășurate, în luna iunie, de polițiștii olteni, aproximativ 685.000 de țigarete fiind confiscate.

Perchezițiile au fost desfășurate de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, împreună cei din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea prim-procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, la domiciliile unor persoane și la sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale, din Slatina și Milcov.

Patru persoane au fost aduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt în vederea audierii și dispunerii de măsuri legale.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt.

Comentarii

Redacţia

2019-07-16 11:02:44

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...