Foştii parlamentari olteni care îşi cer pensiile speciale în instanţă se mută cu procesul la Tribunalul Bucureşti

Procesul foştilor parlamentari din Olt, care vor înapoi pensiile speciale, s-a mutat de la Tribunalul Olt.


Tribunalul Olt a declinat soluţionarea cauzei către Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale, motivul fiind necompetenţa teritorială.

Foştii parlamentari Valentin Argeşanu, Marin Bobeş, Dan Ciocan, Carol Emil Kovacs, Mihai Niţă, Teiu Păunescu şi Nicolae Stan au chemat în instanţă Secretariatul General al Camerei Deputaţilor şi pe cel al Senatului, dar şi cele două camere ale Parlamentului.

Pensiile speciale pentru foștii parlamentari au fost desființate în luna februarie prin larga majoritate a actualilor deputați și senatori (357 pentru, niciunul împotrivă, UDMR nu a votat). La acel moment, Asociația Foștilor Parlamentari a cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională pe motiv că legea de abrogare ar fi fost „discriminatorie”: magistrații, care aplică legea, primesc o astfel de pensie, în timp ce parlamentarii, care „creează legea” nu beneficiază de acest drept. Avocatul Poporului nu a dat curs acestei solicitări.

Conform unei situații de la începutul lui 2021 prezentate de G4Media.ro, Statul plătea pentru 827 de parlamentari pensii de circa 12 milioane de euro pe an.

Calculate în funcție de numărul de luni de mandat/mandate, pensiile speciale ale deputaților variau între 2.131 de lei și 12.168 de lei brut, iar cele ale senatorilor între 2.131 lei și 14.930 lei brut. Acestea se adăugau celor derivate din postul ocupat în afara activității politice.