Florin Dumitru, instalat la AJOFM Olt

Noul director adjunct al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Florin Dumitru, a fost instalat în funcţie, luni, el venind prin detaşare de la Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt. El este susţinut de ALDE.

Postul de director adjunct al AJOFM Olt, rămas liber după ce Constantin Cîtu a preluat funcţia de director, ca urmare a plecării la ANOFM a lui Cristian Cîrloganu, a fost ocupat. Florin Dumitru, funcţionar în cadrul Agenţiei Judeţene a Finanţelor Publice Olt, este, începând de astăzi, detaşat pe  pe postul de director adjunct la Şomaj, pe o perioadă de şase luni.


„Am ajuns la ora 8.00 la birou, este prima zi, vin cu gânduri bune, de realizări cât mai mari. Sunt convins că voi avea o colaborare foarte bună cu noii colegi, interesul nostru al tuturor fiind de a sprijini persoanele care se adresează Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt”, a precizat noul director adjunct al AJOFM Olt, Florin Dumitru.