Trăieşte Sănătos

2015-06-28, 17:06:07

Floarea Sfântului Ioan, panaceu în tratamentele naturiste

După trecerea zilei de 24 iunie, când se sărbătoreşte Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, tradiţia populară acceptă recoltarea sânzienelor, cunoscute şi sub denumirile de drăgaică sau floarea Sfântului Ioan.

Înainte de această dată, nicio persoană, copil sau vârstnic, nu are voie să culeagă sânziene, nici măcar în joacă, deoarece ar atrage mari nenorociri asupra gospodăriei şi a familiei. În fiecare dimineaţă, florile de sânziene apar tot mai frumoase, mai proaspete şi dătătoare de sănătate. Ziua de 24 iunie a marcat sărbătoarea Sânzienelor încă din timpul romanilor, care credeau că noaptea Sânzienelor are un caracter profund magic, în care sunt posibile cele mai mari minuni atât benefice, cât şi distrugătoare. În dimineaţa de Sânziene, înainte de răsăritul soarelui, oamenii strângeau buchete de sânziene pe care le împleteau în coroniţe şi le aruncau pe acoperişurile caselor.

 
Dacă aceste coroniţe rămâneau pe acoperiş, se credea că oamenii din casă vor fi sănătoşi şi vor trăi mulţi ani. În aceiaşi noapte, fetele puneau buchete de sânziene sub pernă pentru a-şi visa ursitul şi vremea măritişului. În cursul zilei de Sânziene, florile legate în coroniţe sub formă de cruce erau duse la biserica, pentru a fi sfinţite. Tot legat de Sânziene, poporul a observat că, din această zi, cucul amuţeşte, amintind începutul sezonului de cosit şi de seceriş.
 
Vârfurile înflorite, cele mai utilizate în fitoterapie
 
Plantele au tulpini în patru muchii, înalte de 30-100 cm. Frunzele sunt liniare, ascuţite, lucioase, păroase pe faţă inferioară, dispuse câte 8-12 în verticile la fiecare nod. Podoaba principală este reprezentată de florile mărunte, albe sau galben-aurii, dispuse în mici ciorchini, cu miros dulce-îmbătător, asemănător cu cel al fanului de curând cosit sau al mierii de albine. Văzute de la distanţă, florile seamănă cu o ploaie de stele, cele patru petale fiind aşezate în semnul Sfintei Cruci, ceea ce duce la credinţă că această plantă a fost binecuvântată de Dumnezeu.
 
Noţiunea de drăgaică include două specii: sânzienele albe (cu denumirea ştiinţifică Galium mollugo) şi sânzienele galbene (cu denumirea ştiinţifică Galium verum). În flora spontană, plantele de sânziene ocupă suprafeţe mari în Europa şi Asia, de la câmpie până în etajul montan, la altitudinea de 2.500 de metri. Creşte pe coaste însorite, pajişti aride, fâneţe, poieni, lanuri de grâu, margini de pădure, drumuri şi cai ferate. În scopuri terapeutice se recoltează vârfurile înflorite ale tulpinilor, în toată perioada înfloririi, din luna iunie până în septembrie. Se usucă la umbră, în straturi subţiri.
 
Sânzienele, plante cu efecte imunizante
 
Sânzienele albe sunt cunoscute prin multiple proprietăţi terapeutice: diuretice, antispastice, antireumatice şi afrodisiace, ceea ce le dau eficacitate în diferite afecţiuni, cum ar fi: tulburări circulatorii, gută, icter, pleurezie, poliartroze şi reumatisme cronice. Sânzienele galbene au foarte multe proprietăţi vindecătoare datorită conţinutului chimic mult mai divers, de la glicozide, coloranţi galbeni şi roşii, taninuri, acizi organici, enzime de închegare a laptelui şi săruri minerale (plantă se mai numeşte popular „închegătoare”).
 
Această diversitate de conţinut imprimă plantelor multiple proprietăţi tămăduitoare, de înfrumuseţare şi chiar de imunizare faţă de diferite boli, ceea ce îi justifică renumele de plantă magică, plină de mister. Până în prezent au fost dovedite următoarele proprietăţi: diuretice şi depurative, curăţând sângele la nivelul ficatului şi al rinichilor; carminative şi colagoge (cu favorizarea secreţiei bilei); sudorifice (cu mărirea secreţiei glandelor sudoripare); astringente, cicatrizante, hemostatice, antiinflamatoare şi vulnerare (cu grăbirea vindecării rănilor externe şi interne); sedative, calmante şi antispastice în afecţiunile neurovegetative; pectorale; urogenitale; diaforetice; aperitive şi aromatizante. 
 
Florile galbene, bune pentru bolile digestive
 
Sânzienele galbene fac parte din grupul plantelor cu cele mai variate întrebuinţări. Încă din trecutul medicinii tradiţionale au rămas diferite proceduri de utilizare, cu variaţii de la o zona la altă. În Oltenia, planta era folosită contra herniei şi a frigurilor, în Ţară Făgăraşului - contra hepatitei şi a bolilor nervoase, în Moldova - contra bolilor de piele şi a celor venerice, iar în Transilvania de Nord - contra reumatismului. Astăzi, în tratamentele interne, produsele din sânziene se dovedesc eficiente în foarte multe afecţiuni: boli digestive (icter, calculoză biliară, curăţirea ficatului şi a pancreasului de toxine, diaree, enterite, enterocolite, catâr gastrointestinal); în bolile renale-genitale (calculoză renală cu eliminarea nisipului şi a deşeurilor toxice din rinichi şi vezica urinară, edeme renale, cistite, nefrite cronice, pielonefrite, tulburări de menopauza, afecţiuni ale uterului, impotenţa, colibaciloză urinară, cancer renal şi genital); în bolile sistemului nervos (nevroze, epilepsie, isterie, insomnie, vertij, stări de oboseală şi epuizare); contra tumorilor ganglionare, noduli tiroidieni, afecţiuni ale glandelor tiroide şi ale coardelor vocale; contra cancerului limbii, al laringelui şi al organelor genitale; contra durerilor reumatismale şi artrozice; în boli de metabolism (obezitate, anemie).
 
Tratamente interne
 
Infuzie din două linguriţe plantă uscată la 250 ml apă clocotită; se infuzează două minute acoperit şi se beau 2-3 căni pe zi, în nervozitate, epilepsie, isterie, litiaze, impotenţa. Pentru cancerul de limba, laringe, piele şi organe genitale se beau 4-6 căni pe zi; Infuzie din amestec, în părţi egale, de sânziene, urzică moartă şi splinuţa (Solidago virgaurea), utilă în afecţiunile renale şi ale vezicii urinare, nefrite cronice, pielonefrite, insuficientă renală, cancer renal şi genital şi la bolnavii cărora li s-a extirpat un rinichi, consumând câte 3-4 căni pe zi, prin înghiţituri rare; Macerat din 4-6 linguri rase de herba uscată şi mărunţită la un litru apă; se lasă la temperatura camerei timp de 8 ore, se strecoară şi se consumă timp de 2-4 ore, că tratament în bolile tiroidiene, hipertiroidie, epilepsie şi boli nervoase, într-o cură de minimum trei luni; Tinctura din pulbere de herba uscată (20 de linguri la un litru de alcool 50 de grade); se lasă la macerat 12-14 zile, cu agitare zilnică, se strecoară prin stoarcere, se trece în sticluţe brune şi se beau câte 1-2 linguriţe de 3-4 ori pe zi, cu diluare în apă, având efecte bune contra cistitei, uretritei, nefritei şi a litiazei renale; Pulbere din flori uscate, măcinate fin şi cernute, din care se ia câte o linguriţă de 3 ori pe zi sau se ţine sub limba timp de 10-15 minute, la copiii sub 12 ani doză fiind redusă la jumătate.
 
Preparate pentru uz extern
 
În tratamentele externe, preparatele din sânziene au eficacitate în: afecţiuni cutanate (răni, furuncule, pecingine, ulceraţii, erizipel, eczeme zemuinde, râie, acnee, psoriazis şi alte erupţii tegumentare); boli dermatice canceroase (plăgi maligne pe piele, limba şi laringe); reumatisme, artroze şi junghiuri intercostale.
 
Sursa: www.farmacia-verde.ro

Comentarii

Redacţia

2015-06-28 17:06:07

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...