Firmele care optează pentru plata defalcată a TVA vor beneficia de anularea penalităţilor de întârziere, restante la 30 septembrie

Contribuabilii care optează pentru aplicarea mecanismului de plată defalcată a TVA în perioada 1 octombrie-31 decembrie vor beneficia de o serie de facilităţi fiscale.

O astfel de facilitate ar fi anularea penalităţilor de întârziere aferente obligaţiilor fiscale aferent obligaţiilor fiscale principale reprezentând TVA, restante la 30 septembrie.

Într-un comunicat al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Olt au precizat că, pentru a beneficia de această facilitate fiscală, contribuabilii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii: obligaţiile fiscale reprezentând TVA, restante la 30 septembrie, se sting până la 21 decembrie 2017, să aibă depuse toate decaraţiile fiscale, până la 31 decembrie, să depună notificarea privind opţiunea de plată defalcată a TVA.

Specialiştii Fiscului oltean au precizat că efectele opţiunii privind plata defalcată a TVA sunt: amânarea la plată a penalităţilor de întârziere, executarea silită nu începe sau se suspendă pentru penalităţile de întârziere amânate la plată, penalităţile de întârziere amânate la plată nu se sting cu eventualele sume încasate de organul fiscal central.

„Aceste penalităţi de întârziere vor avea un regim special, pentru a fi protejate în vederea anulării, în situaţia în care contribuabilii îndeplinesc condiţiile”,
spun reprezentanţii Fiscului oltean.