Câştigatoarea finalei etapei judeţene a Cupei României se decide pe Stadionul „1 Mai”

Finala etapei judeţene a Cupei României se va disputa pe data de 1 iulie, pe Stadionul „1 Mai”. Voinţa Băbiciu-AS Milcov este duelul din cadrul Cupei României, câştigătoarea urmând să-şi continue parcursul în competiţia organizată de FRF.

Meciul Voinţa Băbiciu-AS Milcov, din cadrul finalei etapei judeţene a Cupei României, se va disputa pe principala arenă a municipiului. AJF Olt anunţă ca duelul va avea loc pe Stadionul „1 Mai”, pe 1 iulie, cu începere de la ora 18.00.

În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se vor disputa două reprize a câte 15 minute de prelungiri. Dacă egalitatea se va menţine, atunci se vor executa lovituri de la unsprezece metri.

Câştigătoarea va evolua în competiţia organizată de FRF, care va începe undeva în a doua parte a lunii iulie sau începutul lunii august.