Fermierii olteni pot accesa credite avantajoase finanţate din PNDR. Doar la cinci bănci pot merge

Veşti bune pentru agricultorii olteni care doresc să-şi modernizeze fermele. Aceştia au posibilitatea accesării de credite în condiții mai avantajoase, finanțate din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).

În acest scop, autorităţile au semnat un acord de finanţare cu Fondul European de Investiții. Vorbim de împrumuturi cu partajarea riscului la nivel de portofoliu.

Ministerul Agriculturii a pus la dispoziție fonduri din PNDR în valoare de 93.875.487 euro pentru acordarea de credite fermierilor și antreprenorilor din spațiul rural pentru finanțarea unor investiții și a capitalului de lucru, necesare în cadrul următoarelor măsuri: 4.1 „Investiții în exploatații agricole”, 4.1a „Investiții în exploatații pomicole”, 4.2 „Investiții pentru procesarea/marketingul produselor agricole”, 4.2a „Investiții pentru procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol”, 6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”, proiecte prin LEADER care răspund la obiectivele submăsurilor de mai sus.

Potrivit Ministerului Agriculturii, cei interesați se pot adresa băncilor selectate, respectiv Banca Comercială Română, Libra Internet Bank, ProCredit Bank, Raiffeisen Bank și UniCredit Bank, pentru informații suplimentare legate de condițiile de acordare a creditelor, inclusiv pentru asigurarea cofinanțării private pentru proiectele de investiții sprijinite prin granturi PNDR.