Fermierii olteni au început să planteze roșiile în solarii. Ce fel de comerț vor să facă

Profitând de vremea bună și pentru că vor să iasă primii cu tomate pe piață, legumicultorii olteni au început să cultive deja roșiile în solarii. Unii din Izbiceni au plantat chiar mai devreme, în urmă cu o săptămână. Își doresc un preț corect și un comerț civilizat.

Se știe că mare parte din marfa legumicultorilor ajunge pe mâna samsarilor, iar prețurile oferite la gura solarului sunt foarte mici. 


Președintele Asociației Tinerilor Fermieri Olt, Florin Ciobanu, spune că fermierii din județ au plantat cu gândul la un comerț civilizat.  


„Începând de pe 1 februarie, legumicultorii harnici au început plantarea răsadurilor de tomate în solariile încălzite. Andrei din Cilieni - Olt a făcut eforturi deosebite, a investit, încurajat și de continuarea Programului Tomata și speră ca prin intermediul cooperativei pe care a înființat-o de curând, să facă pași serioși spre un comerț civilizat și corect pentru munca lui și a colegilor din jurul lui”
, a spus Florin Ciobanu.