Felicia Man, numită oficial în fruntea ISJ

Liderul OFSD Olt este noul inspector general al Inspectoratului Şcolar al Judeţului Olt, numirea sa fiind făcută printr-un ordin de ministru, miercuri după-amiază. Felicia Man îl înlocuieşte pe liberalul Nicolae Drăghici, o prezenţă efemeră în fruntea instituţiei.

Felicia Man a fost numită, miercuri după-amiază, în funcţia de inspector general al ISJ Olt, mandatul ei urmând să intre în vigoare de joi. Dascălul de la Şcoala „Ştefan Protopopescu” din Slatina a declarat pentru Gazeta Nouă că, pentru început, îşi propune să reinstaureze ordinea în instituţia care coordonează destinele învăţământului oltean.

 

„Mâine va fi o mică ceremonie de învestire. Revin cu gânduri de echilibru, de dialog. Vreau să restitui ordinea şi echilibrul în instituţie pentru ca acest lucru să fie transmis şi întregului sistem”, a declarat noul „general”.


Şefa Organizaţiei de Femei a PSD Olt este profesor de Chimie la Şcoala Generală „Ştefan Protopopescu“ din Slatina. Ea a ocupat funcţia de inspector şcolar general adjunct, pentru o perioadă de câteva luni, în anul 2009. Atunci, a fost schimbată din funcţie de primul guvern condus de Emil Boc, după ce a semnalat demiterile abuzive de directori pe care le făcea Marius Bălaşa, fostul „general”, şi Marin Ionică, adjunct în cadrul instituţiei care coodonează activitatea învăţământului oltean. Felicia Man reprezenta, în 2009, tot Partidul Social Democrat în cadrul ISJ şi se plângea că directorii simpatizanţi ai acestui partid sunt schimbaţi în mod abuziv sau împinşi să demisioneze din funcţie. Scandalul s-a încheiat după ruperea alianţei de guvernare dintre PSD şi PD-L, în final Felicia Man pierzându-şi funcţia. Felicia Man îl înlocuieşte în funcţie pe liberalul Nicolae Drăghici, care se pare că va avea un mandat foarte scurt în fruntea ISJ Olt. Încă de la instalarea în funcţie, Drăghici a trecut la demiterea unor inspectori şcolari, reuşind chiar „performanţa” de a trimite la catedră opt subalterni, într-o singură zi.

Mariana Gheorghe rămâne inspector general adjunct

Noul inspector general al ISJ Olt a vorbit şi despre componenţa echipei de conducere a instituţiei. Ea a precizat faptul că pe funcţia de inspector şcolar general adjunct va rămâne Mariana Gheorghe, cea care, anterior, s-a aflat la conducerea ISJ, timp de trei ani.


Mariana Gheorghe este inspector şcolar general adjunct din 29 mai, când a fost înlocuită pe Gianina Pîrvu, care s-a întors la catedră, la Colegiul Naţional „Radu Greceanu” Slatina. Mariana Gheorghe a mai ocupat funcţia de inspector general adjunct pe vremea când instituţia era condusă de Marius Bălaşa, acum director în cadrul Ministerului Educaţiei.