Faţa întunecată a PNL-ului de la Olt

Cei care se proclamă drept urmaşii Brătienilor au, cel puţin în judeţul Olt, atitudini care nu prea au de-a face cu regimurile democratice din Europa şi de pe Mapamond, acţionând cu lipsă de transparenţă, în spatele cortinei şi devenind, pe zi ce trece, mai sluţi decât orice conducători răi a avut ţara asta vreodată.

O să mă refer la felul cel puţin dubios şi netransparent în care îşi numesc oamenii în funcţii. Când s-a schimbat conducerea Inspectoratului Şcolar, am aflat pe surse şi am stat vreo oră pe telefoane să confirm ştirea. Într-o ţară civilizată, condusă de un partid care se proclamă drept european, s-ar fi făcut frumos o conferinţă de presă cu vechea şi noua echipă de conducere. Nici la aproape două luni de la acel moment nu s-a organizat o astfel de conferinţă, iar noii şefi ai instituţiei nu s-au prezentat, măcar formal, presei. Nici în anii ’90 nu cred că era aşa. 

Apoi, când au schimbat şeful Finanţelor, s-a făcut tot „pe şestache” şi doar cine a trebuit a aflat. La fel, deunăzi, când au fost înlocuiţi opt inspectori şcolari. Şi, în cele din urmă, joi am aflat că PNL-ul de la Olt şi-a pus un om şef al cancelariei prefectului. Numirea se făcuse luni, dar nimeni nu se sinchisise să anunţe, măcar aşa, într-un rând, pe un mail.

Ţin să le atrag atenţia celor care conduc PNL-ul de la Olt că faptul că au fost „flămânzi” timp de atâţia ani, fără să fie conectaţi la Putere, nu le scuză acest comportament. Nu e normal să-şi pună oamenii prin funcţii, „noaptea ca hoţii”. Din păcate, această faţă întunecată a PNL Olt va fi din ce în ce mai vizibilă.