Expoziţie de obiecte tradiţionale olteneşti, la Bobiceşti

Muzeul Judeţean Olt, în parteneriat cu Centrul de Echitație „Epona Horse Land” organizează sâmbătă, 18 martie, cu începere de la ora 12.00, în comuna Bobiceşti, expoziţia de bucătărie tradiţională „Din bucătăria bunicii”.

În cadrul acestei expoziţii vor fi prezentate obiecte care se regăseau odinioară într-o bucătărie tradiţională - vatra cu ţestul de pământ, piua pentru sare, putineiul pentru bătut laptele, tâlvul pentru scos vin sau găvanul pentru pisat usturoi. Pe lângă expoziţia de obiecte, vor avea loc demonstraţii practice și un concurs de gastronomie tradiţională oltenească. 

„Gătitul este un act ce poate părea banal, dar această necunoaştere poate fi risipită de îndată ce încercăm să pătrundem în seva acestui ritual familiar, cu origini ancestrale ce dovedesc legătura implicită dintre spiritualitate, bucatele gătite şi gesturile săvârşite pentru pregătirea hranei”, a precizat Laurenţiu Guţică, directorul Muzeului Judeţean Olt.

Totodată, publicul vizitator va avea ocazia să petreacă momente speciale alături de caii Centrului de Echitație „Epona Horse Land”.

„În cultura noastră tradiţională, calul este prezent nu numai în sărbătorile și obiceiurile din ciclul calendaristic, ci și în cele care vizează viaţa omului (naşterea, căsătoria şi înmormântarea). Despre semnificaţiile apotropaice şi puterile magice ale acestui animal prezent în viaţa ţăranului român puteţi afla fiind alături de noi, la acest eveniment inedit”,
a concluzionat Guţică.