Exerciţiu PROCIV 2017: Sirenele vor suna, vineri, în toate localităţile judeţului Olt

În toate localităţile din judeţul Olt vor fi pornite echipamentele din componenţa sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă, vineri, între ora 10.00 şi ora 12.00, în cadrul exerciţiului PROCIV 2017, desfăşurat la nivel naţional de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Potrivit unui comunicat de presă remis de ISU Olt,  pe timpul exerciţiului vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înştiinţare către autorităţi, cât şi modul de funcţionare a mijloacelor de alarmare a populaţiei (sirene) existente la nivelul comunităţilor.

În perioada vizată, locuitorii judeţului Olt vor auzi semnalul de alarmare, compus din cinci sunete a câte 16 secunde fiecare.

„Pentru informarea populaţiei, ISU Olt a transmis adrese către toate Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă din judeţ, dar şi către principalii operatori economici”, se arată în comunicatul citat.

Alarmarea populaţiei de pe teritoriul judeţului Olt se poate executa cu ajutorul a 262 de sirene de alarmare, de diferite tipuri şi puteri, dintre acestea 178 sunt sirene electrice, 84 sirene electronice şi două sirene dinamice. Sirenele electronice şi dinamice sunt mijloace moderne de alarmare, prin intermediul acestora se pot transmite şi mesaje voce, preînregistrate şi au surse alternative de alimentare cu energie.

„Concluziile rezultate în urma acestui exerciţiu se vor centraliza la nivelul IGSU şi vor fi făcute publice în perioada imediat următoare. Recomandăm cetăţenilor să rămână calmi şi să urmărească informările pompierilor olteni. Mesajele tip voce vor fi particularizate cu sintagma «exerciţiu»”,
se mai arată în comunicatul citat.