Exemplul lui Popa de la Uniconfex

Este unul dintre cei mai discreţi oameni de pe piaţa afacerilor din judeţul Olt. De meserie profesor, acesta a ales la timp să renunţe la catedră, pentru a intra într-o lume unde mulţi vor, dar puţini sunt cei ce reuşesc. Începutul afacerii sale se suprapune cu primii ani de democraţie, atunci când unii mai duceau încă rulmenţi la turci. În domeniul în care activează nu există jumătăţi de măsură, iar nici cele mai renumite recomandări nu ţin loc de calitatea serviciului prestat. Cu 95% producţie pentru export, cu parteneri din Anglia, Franţa, Italia, afacerea profesorului Popa se derulează în domeniul confecţiilor, acolo unde, la început, mulţi au fost, iar astăzi puţini au rămas. Pe performeri îi numeri pe degete. E cel în cauză, Dinamic de la Crâmpoia şi, în rest, fluturi pe lampă… Există doar ocazional, iar atunci când ies din competiţie nu le duce nimeni lipsa.


Când Popa a trecut de la maşina de cusut la agricultură, aceasta era… proasta statului. Puţini investeau într-un domeniu unde importurile făceau legea, iar optimiştii păreau mai degrabă romantici incurabili. Astăzi, când s-a aşezat piaţa, când aproape că nu mai există teren nemuncit în judeţ, visătorii de odinioară au pariat corect. Dar, problema care merită dezbătută, legată de omul în cauză, ţine de prezenţa sa reală în viaţa comunităţilor unde munceşte pământul. Acolo unde plăteşte o redevenţă corectă, nici mare şi nici mică, către cei care îl au, dar n-au cu ce să-l muncească. E mai mult decât notabil gestul său, perpetuat din an în an, de a dispune de o parte din plus-valoarea obţinută de el, pentru a-i răsplăti sau pentru a-i motiva competiţional pe cei mai buni copii de la şcoala generală. De la Fălcoiu.


Să nu credem nici o clipă că acea remuneraţie primită de premianţi salvează sistemul educaţional! Nici pe departe. Dar ea, suma respectivă, înseamnă un mod prin care, în mintea copiilor de astăzi, a adolescenţilor de mâine, se produce acel declic motivaţional. Unii dintre ei se vor pierde pe drum. Alţii vor ţine minte toată viaţa că pe lângă o diplomă, la sfârşitul clasei, cineva a pus un preţ, concret, cât să cumperi un telefon, o tabletă ieftină, sau câteva zile la mare (ce altceva îşi poate dori un copil de vârsta asta), pe munca sa, pe rezultatele la învăţătură. Peste ani, cei care vor ajunge oameni, probabil că nici nu vor mai şti cine le-a aşezat nişte bănuţi în căuşul palmei cu care au ţinut, spre fotograful şcolii, pentru o fotografie, diploma de la sfârşitul anului şcolar. Însă, asta contează mai puţin. Important este că aşa ceva se întâmplă. Restul, ce a fost înainte, ce va fi după, cu aceşti copii minunaţi ai satului românesc, contează mai mult decât face unul dintre oamenii care a reuşit în afaceri. Şi care înţelege că dacă vrei să te bucuri de ceea ce ai, uneori este nevoie să mai investeşti şi fără să urmăreşti neapărat profitul…