Erik Lincar, după amicalul cu CSM Slatina: „Am întâlnit o echipă bună, care a pus multe probleme”

Antrenorul echipei Turris Turnu Măgurele, Erik Lincar, a catalogat util în perspectiva pregătirii debutului în retur, amicalul cu CSM Slatina, încheiat cu o remiză, scor 1-1. De altfel, fostul stelist a declarat că este la curent cu parcursul grupării slătinene, iar jocul acesteia nu l-a surprins.

Erik Lincar, antrenorul echipei Turris Turnu Măgurele, liderul seriei a III-a a Ligii a III-a, s-a arătat mulţumit de testul cu gruparea slătineană. De altfel, acesta a apreciat evoluţia echipei aflate sub comanda lui Bobi Verdeş, catalogând amicalul un test bun de pregătire înaintea debutului în retur.

„Am întâlnit o echipă bună, care a pus multe probleme, ţinem minte că a eliminat FCU Craiova, pe FC Argeş în Cupa României. Acum, în perioada de pregătire, au făcut meciuri bune. Noi am căutat soluţii pentru prima etapă, pe care o vom juca la Domneşti, unde trebuie neapărat să câştigăm. Normal, ne dorim foarte mult să promovăm, sunt sigur că vom reuşi dacă vom trata fiecare joc foarte serios, altfel pot apărea accidente. Evoluăm într-o serie extrem de echilibrată, dar eu sper să ne atingem obiectivul”
, a declarat Erik Lincar, după amicalul disputat pe terenul sintetic de pe „1 Mai”, încheiat cu o remiză, scor 1-1.