Administraţie

2018-05-09, 15:28:57

Emil Moţ: „Sperăm ca, la toamnă, să ne apucăm de lucrările la parcul de la unitatea militară”

Primarul Slatinei, Emil Moţ, a declarat că proiectul privind amenajarea unui parc pe trei hectare, la fosta unitate militară, este într-un stadiu avansat.

Edilul şi-a exprimat speranţa că lucrările de amenajare vor începe în această toamnă, procedura pentru organizarea licitaţiei fiind deja demarată.

„Suntem foarte avansaţi cu proiectul privind amenajarea unui parc la fosta unitate militară. Am luat acordul de principiu de la consiliul local pentru demolarea ultimelor trei clădiri care se află pe acel teren. După acest pas urmează un proiect de demolare, apoi demolarea propriu-zisă care probabil că va dura două luni. În paralel, demarăm procedura de licitaţie pentru realizarea parcului, ca să nu pierdem timp. Sperăm ca, la toamnă, să ne apucăm de lucrările la parc”, a declarat Emil Moţ.

Potrivit studiului de fezabilitate, aprobat la începutul lunii aprilie de consiliul local, la fosta unitate militară va fi amenajată o zonă de agrement generoasă, cu multe spații destinate sportului în aer liber, dar și cu verdeață din belșug.

Tot în luna aprilie, Primăria Slatina şi Armata Română a semnat un nou protocol pentru preluarea de către municipalitate a terenului fostei unităţi militare din Slatina.

Noul protocol vine după ce Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, retransmiterea terenului fostei unităţi militare de pe bulevardul A.I. Cuza către Primăria Slatina.

Potrivit hotărârii de guvern, „după preluare, partea de imobil transmisă (...) se va utiliza pentru realizarea obiectivului «Ansamblu multifuncţional cu următoarele funcţiuni: locuinţe, dotări aferente acestora, servicii, comerţ, zone verzi, sport şi agrement», într-un termen de 5 ani, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Slatina nr. 9/2018”.

Noua hotărâre a guvernului a fost emisă după ce primarul Slatinei Emil Moţ a reuşit să renegocieze înţelegerea cu MApN, astfel că primăria nu va mai trebui să cedeze 48 de locuinţe, urmând în schimb să reabiliteze un cămin al armatei. De asemenea, în cazul Cercului Militar, primarul a reuşit să prelungească termenul pentru reabilitarea clădirii.

Pentru ca noul contract să-şi producă efectul a trebuit ca unitatea militară să revină la minister, doar pentru ca Primăria Slatina să o primească înapoi.

Pentru prima dată, terenul fostei unităţi militare din oraş a fost preluat de municipalitate în urma unei hotărâri de guvern din 26 septembrie 2012.

Comentarii

Redacţia

2018-05-09 15:28:57

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro