Emil Moţ: „Parcul de la unitatea militară va fi gata în iunie, deşi termenul de construcţie era de doi ani”

Primarul Slatinei, Emil Moţ, s-a declarat mulţumit de stadiul lucrărilor pentru realizarea unui parc la fosta unitate militară din municipiu.

Edilul-şef a declarat că lucrarea va fi gata mult mai repede, iar în această vară parcul va fi dat în folosinţă slătinenilor.

„La parcul de la unitatea militară se lucrează şi cred că în luna iunie va fi gata cu totul. N-avem cum să nu fim mulţumiţi pentru că durata lucrării este de doi ani, dar va fi gata în şapte luni”, a afirmat Moţ.

Parcul pe care municipalitatea îl amenajează pe terenul fostei unităţi militare din Slatina a început să prindă contur. Muncitorii au trasat deja aleile şi au plantat primii copaci. Totodată, s-a turnat fundaţia pentru chioşcul care va funcţiona în mijlocul zonei de agrement.

De asemenea, s-a construit şi o nouă stradă ce va uni străzile Artleriei şi Tunari.

Investiţia pentru construcţia unui parc de peste trei hectare se ridică la aproape 15 milioane de lei. Pe lângă spaţiul verde, noul parc va avea şi două locuri de joacă, un teren de sport, o pistă de alergare de tartan şi un spaţiu comercial cu terasă. Totodată, parcul va avea şi o parcare pentru 200 de locuri.